Ştiri

Nelu Tătaru: Încă mergem spre vârf, dar e o pantă lină

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că România încă merge spre vârful pandemiei de coronavirus şi se aşteaptă ca în următoarele două săptămâni să scadă numărului cazurilor noi „de la o zi la alta”.

„Ne aşteptam la sfârşitul lunii aprilie, după sărbătorilor pascale, la un vârf, vârful urmând să fie mai abrupt sau mai lin. Vorbeam de 10.000 – 12.000 de cazuri sau, dacă era mai abrupt, putând fi dus un pic după 1 mai şi cu un număr mai mare de cazuri, poate 15-20.000. Suntem în acel moment în care încă mergem spre vârf, dar e o pantă lină, să spunem, în acest moment, cu un număr de cazuri crescând, dar în aşa numit platou în fierăstrău.

Avem o zi un număr mai mare, a doua zi un număr mai mic, iar un număr mai mare. Suntem într-un moment în care avem peste 11.000 de cazuri, peste 3.000 de cazuri vindecate, 660 de decese, avem 246 de cazuri în terapie intensivă”, a declarat Tătaru, la Digi 24.

Risc de noi focare, de 1 Mai

El a precizat că vin câteva zile libere, de 1 Mai, iar momentul trebuie foarte bine gestionat pentru a preveni apariţia unor noi focare. „Suntem într-un moment în care este acea pantă lină, dar în schimb vin şi trei zile, 1, 2 şi 3 mai, după o perioadă în care lumea resimte nevoia unei relaxări, şi atunci trebuie gestionat foarte bine şi acest moment. Am fost în stare de urgenţă şi până acum, şi de sărbătorile pascale şi populaţia, îi mulţumesc pentru acest lucru, a respectat.

Dar a fost şi o parte relativ mică a populaţiei care nu prea a respectat acest moment şi nerespectarea unei distanţări sociale, nerespectarea unei izolări voluntare la domiciliu, nesocotirea unei reguli din tot ce înseamnă situaţii de urgenţă poate duce la un focar în comunitate sau exacerbarea unui focar pe care îl credeam în acel moment stins sau controlat”, a spus Tătaru, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătăţii speră ca în următoarele două săptămâni să scadă numărul cazurilor noi şi al decesurilor iar după data de 15 mai să se poată trece la o relaxare a măsurilor. „Sperăm că în următoarele două săptămâni vom observa de la o zi la alta o scădere a numărului de cazuri noi, o scădere de decese, o scădere a numărului de terapie intensivă, cele care pun probleme şi putem spera ca după 15 mai, atunci când expiră starea de urgenţă prin prelungirea decretului dat de domnul preşedinte Klaus Iohannis, să putem gândi şi o relaxare, dar până atunci nu vorbesc de relaxare, vorbesc de aceleaşi precauţii, de aceleaşi recomandări, de aceeaşi izolare şi distanţare socială”, a afirmat Tătaru.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

6 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

6 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

6 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

7 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

8 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

11 ore ago

Acest website folosește cookies