Ştiri

Nancy Pelosi a plecat fără probleme din Taiwan și a ajuns în Coreea de Sud

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a ajuns miercuri în Coreea de Sud, în cadrul turneului său în Asia care a căpătat conotaţii geopolitice după ce China a criticat dur vizita sa în Taiwan drept un „amestec în afacerile interne”.

Avionul C-40C al forţelor aeriene ale SUA care a transportat delegaţia Congresului SUA a aterizat la baza aeriană Osan din Pyeongtaek, la 70 km sud de Seul, după vizite în Singapore, Malaezia şi Taiwan. Delegaţia condusă de Nancy Pelosi urmează să se deplaseze şi în Japonia.

Cu câteva ore înainte de aterizarea avionului, un consilier al preşedintelui Yoon Suk-yeol a salutat vizita lui Pelosi. Oficialul a reiterat însă poziţia Seulului privind nevoia de a asigura „pace şi stabilitate regională prin dialog şi cooperare”, întrebat dacă are vreun comentariu legat de noile tensiuni SUA-China legate de Taiwan.

Yoon Suk-yeol, în prezent în vacanţă, nu urmează să se întâlnească cu Nancy Pelosi. Ministrul de externe Park Jin nu este nici el disponibil, din cauza unei vizite în Cambodgia la o serie de reuniuni anuale găzduite de Asociaţia naţiunilor din sud-estul Asiei (ASEAN), relatează agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap, potrivit Agerpres.

Joi, Pelosi urmează să aibă discuţii cu preşedintele Adunării naţionale din Coreea de Sud, Kim Jin-pyo. Cele două părţi ar urma să discute chestiuni legate de Coreea de Nord, despre securitate în regiunea Indo-Pacific, cooperare regională şi provocări globale precum criza climatică. După discuţii, cei doi intenţionează să emită un comunicat de presă comun şi să ia masa, potrivit biroului lui Kim.

Vizita lui Nancy Pelosi în Coreea de Sud are loc într-un moment sensibil, în care Seulul face eforturi pentru a-şi dezvolta alianţa de securitate de durată cu SUA, menţinându-şi în acelaşi timp parteneriatul economic în creştere şi alte parteneriate cu China, comentează Yonhap.

Din delegaţia lui Pelosi mai fac parte preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor, Gregory Meeks, preşedintele Comisiei pentru afacerile veteranilor din Cameră, Mark Takano, precum şi alţi congresmeni, printre care Suzan DelBene, Raja Krishnamoorthi şi Andy Kim.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

16 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

16 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

16 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

17 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

19 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

22 de ore ago

Acest website folosește cookies