Fapt Divers

Mona Lisa se mută în altă încăpere a Muzeului Luvru

Tabloul „Mona Lisa”, aflat în Salle des États a Muzeului Luvru din 2005, a fost mutat marţi noapte într-o altă încăpere a muzeului, unde va rămâne până în luna octombrie.

Celebra pictură a lui Leonardo da Vinci se va afla în Galerie Médicis, pentru ca Salle des États să poată fi renovată, scrie BBC, citează News.ro

Chiar dacă lucrarea de artă nu a părăsit instituţia, operaţiunea de mutare a fost una delicată. A avut loc după închiderea muzeului, iar peprezentanţii instituţiei au făcut mai întâi un exerciţiu cu o bucată de lemn de dimensiuni asemănătoare tabloului.

În ultimii cinci ani, au fost făcute mai multe serii de lucrări de renovare la Luvru. Reprezentanţii muzeului spun că o suprafaţă de peste 34.000 de metri pătraţi a fost renovată, inclusiv 17.579 mp din galerii.

Salle des États este cea mai vizitată încăpere a muzeului şi nu a mai fost recondiţionată de 14 ani. Lucrările au început aici în ianuarie 2019, însă au putut fi făcute în jurul „Mona Lisei”.

În aceeaşi începere se află şi „Nunta de la Cana” a lui Paolo Veronese. Lucrarea va fi pusă într-o curtie din sticlă, pentru a fi protejată pe întreaga durată a lucrărilor.

Galerie Médicis este una dintre cele mai mari încăperi de la Luvru.

„Mona Lisa” a părăsit cel mai recent Franţa în 1974, când a fost împrumutată Rusiei şi Japoniei. Cu 11 ani înainte, a fost expusă la National Gallery din Washington şi la Metropolitan Museum of Art din New York.

În 1911, pictura a fost furată din Luvru de Vicenzo Perugia, galerist care a considerat că pictura ar trebui să fie dusă înapoi în Italia. Do ani mai târziu, lucrarea a apărut în Florenţa. Muzeul Luvru a refuzat, în 2013, o cerere de împrumut venită din partea oraşului Florenţa.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies