Ştiri

Ministerul Energiei vrea mașini electrice printre sobe cu lemne

Ministerul Energiei a imaginat mai mute scenarii despre cum va arăta sectorul energetic al României în 2030. Dincolo de faptul că locuitorii de la sate se vor încălzi tot cu lemne, proiectul de strategie energetică sugerează că România ar putea să devină un centru de producție a componentelor mașinilor electrice.

Conform proiectului de strategie energetică elaborat de Ministerul Energiei, în România ar putea fi produse baterii pentru stocarea energiei, pompe de căldură, materiale pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor sau tehnologii de gestiune a rețelelor inteligente și a consumului de energie.

”Pentru a deveni o destinație atractivă de investiții și a crea locuri de muncă în acest domeniu, România trebuie să devină, treptat, un utilizator de importanță regională al acestor tehnologii, conform priorităților sale strategice”, se arată în document.

Fără investiții, toate sursele de energie utilizate în prezent vor scădea. Cu investiții, pe care ministerul le estimează la 7 sau 14 miliarde de euro, o parte dintre actualele centrale electrice vor fi înlocuite, dar locuitorii de la sate se vor încălzi tot cu lemne. Între 2030 și 2050, necesarul de investiții ar fi de alte 13 miliarde de euro.

”Biomasa își va păstra un loc central în încălzirea locuințelor din mediul rural”, se arată în document.

Aproape 90% dintre locuințele din mediul rural și 45% la nivel național utilizează cu precădere lemn de foc pentru încălzire. Dar, în viitor, satele și zonele semi-urbane vor avea sisteme de cogenerare de baz de biomasă și biogaz și, ”probabil”, și acces la surse alternative de încălzire, precum panouri solare termice sau pompe de căldură, consideră Ministerul Energiei.

Ministerul Energiei apreciază că, în România, ”sărăcia energetică este mai degrabă rezultatul nivelului scăzut al veniturilor decât al prețurilor ridicate la energie”. Totuși, o treime din valoarea unei facturi la energie este încasată doar de distribuitorii de energie.

Până în anul 2030, este de așteptat retragerea din funcțiune a circa 1.800 MW pe bază de gaze naturale și a 2.400 MW instalați în centrale pe cărbune. O posibilă sursă de finanțare a unora dintre proiecte ar fi vânzarea permiselor de emisii poluante, spune Ministerul Energiei, care apreciază că în acest fel ar putea obține câteva miliarde de euro.

Proiecte improbabile

”Energia nucleară este o opțiune strategică pentru România”, se spune în document, care precizază că realizarea reactoarelor nucleare 3 și 4 de la centrala din Cernavodă va fi viabilă doar ”printr-o schemă de garantare a veniturior”. Aceasta este tocmai cerința companiei chineze cu care Nuclearelectrica negociază de câțiva ani derularea investiției din Cernavodă. Proiectul, evaluat la peste 7 miliarde de euro, a fost deja întârziat cu aproape un deceniu.

Investiția într-o centrală de pompaj invers înainte de anul 2030 este ”improbabilă”, precizează documentul făcând referire la unitatea Tarnița, județul Cluj. Despre această centrală, evaluată la peste un miliard de euro, se vorbește încă din perioada regimului comunist. În schimb, Ministerul Energei pare că optează pentru centrale de acest tip de dimensiuni mai mici și notează că ar fi oportună realizarea „unui studiu de locații pentru capacități de acumulare prin pompaj de dimensiuni mici”.

Carol Dan

Carol Dan și-a început munca în presă în 2005, în Bistrița. După nouă ani în agenția de presă Mediafax, a trecut la cotidianul Ziarul Financiar și apoi la site-ul wall-street.ro. În septembrie 2016 s-a alăturat redacției New Money. Scrie pe domeniile energie și industrie.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies