Ştiri

Ministerul Educaţiei renunţă la scenariul hibrid de predare în pandemie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, joi seară, că scenariul hibrid – cel care prevedea ca o parte dintre elevi să fie prezenţi în clasă, iar restul să înveţe online – nu mai există. „Experienţele din educaţie mi-au arătat că nu este eficient”, a susţinut el.

Toţi elevii sunt în clasă în scenariul galben, toţi elevii de clasa a opta, toţi elevii de clasa a XII-a şi a XIII-a. Decizia de astăzi, această funcţionare hibrid nu mai există„, a afirmat, joi seară, la Digi 24, Sorin Cîmpeanu.

El a explicat că în scenariul verde merg la şcoală toţi elevii, în cel galben merg cei până la clasa a patra, clasa a opta, clasele a XII-a şi a XIII-a, în timp ce clasele a cincea, a şasea şi a şaptea, dar şi a noua, a zecea şi a XI-a fac ore online. „Sistemul hibrid dispare complet. Scenariul hibrid nu mai există. Experienţele din educaţie mi-au arătat că nu este eficient şi mi se pare că este mult mai clar aşa, mai simplu şi mai clar„, a adăugat ministrul Educaţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după întâlnirea cu miniştrii Sănătăţii şi ai Educaţiei şi cu şeful DSU, că începând din 8 februarie, majoritatea şcolilor se vor redeschide. Şeful statului a precizat că o decizia finală va fi luată în 2 februarie. În cazul învăţământului universitar, decizia va fi luată la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, în virtutea autonomiei universitare.

Deci, repet: scenariul verde – toţi merg la şcoală. Scenariul galben – grădiniţele, clasele I-IV, VIII şi XII merg la şcoală, celelalte clase stau în on-line. Scenariul roşu, când se depăşeşte numărul de 3, la început rămân acasă copiii din clasele V-VIII şi liceele, dar continuă să meargă grădiniţele şi clasele primare. Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează şi toată lumea stă acasă, şcolile se închid, se merge în on-line”, a subliniat Klaus Iohannis.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies