Ştiri

Ministerul Educaţiei: Luni, 20 martie, încep simulările pentru Evaluarea Naţională

Ministerul Educaţiei anunţă că luni, 20 martie, încep probele simulărilor pentru Evaluarea Naţională. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30 iar probele încep la ora 9.00 Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 2 ore. Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară.

Potrivit Ministerului Educaţiei, ”probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore (pentru elevii de clasa a VIII-a), respectiv trei ore (pentru elevii din clasele terminale de liceu) – din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Disciplinele la Evaluare Naţională sunt limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) şi matematică

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.

Pentru simularea de Evaluare Naţională la clasa a VIII a, subiectele sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, aşa cum este transmisă de Centrul Naţional pentru Politici în Educaţie şi Evaluare. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul.

Obiectivele simulării sunt, potrivit ministerului, ”familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real & optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale

Ministerul Educaţiei mai precizează că rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară.

Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi, mai precizează ministerul.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

10 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

10 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

10 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

11 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

12 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

15 ore ago

Acest website folosește cookies