Ştiri

Medicul şpăgar de la Timişoara, în arest preventiv pentru 30 de zile. Procurori: Lua șpagă de șase ori pe săptămână

Medicul Marian Gaşpar, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a magistraţilor de la Tribunal Timiş, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.

El ar fi primit sume între 100 şi 2.000 de euro de la şase pacienţi şi rude ale acestora, în doar o săptămână, pentru a-şi desfăşura atribuţiile de serviciu, scrie News.ro.

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis, marţi, arestarea preventivă a medicului Marian Gaşpar de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, după ce acesta a fost prins în flagrant, luni, în timp ce primea mită de la un pacient. Ulterior acesta a fost reţinut.

Procurori: Lua șpagă de șase ori pe săptămână

”În data de 26.09.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale).

În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu.

Procurorii au dispus, prin ordonanţă, reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Potrivit declarației de avere, medicul cercetat avea din salariul de șef de secție și de profesor universitar venituri anuale cumulate de 240.000 de lei. Acesta are și un depozit bancar de 170.000 de euro.

Medicul a fost prins în flagrant când lua mită

Ofiţerii DGA au făcut luni percheziţii la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, fiind vizat şeful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculară, Marian Gaşpar. Acesta ar fi fost prins în timp ce primea 1.000 de euro de la un pacient.

Conducerea ”Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara” a reacţionat în urma percheziţiilor pe care Direcţia Generală Anticorupţie le-a făcut în cabinetul medicului Marinică Gaspar: „Am fost informați despre începerea percheziției biroului domnului profesor universitar doctor Marinica Gaspar, șef secție chirurgie cardiovasculară.

Perchezitia a avut ca obiect identificarea mijloacelor materiale care fac obiectul infractiunii de luare de mită. Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara se pronunță ferm împotriva oricărei forme de infracțiune sau coruptie.”

Operatiunea ofițerilor anticorupție i-a luat prin surprindere inclusiv pe pacienții care așteptau în fața spitalului.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies