Ştiri

Managerii din România aşteaptă o creştere a activităţii în comerţul cu amănuntul până în luna noiembrie

Directorii firmelor din România se aşteaptă la o creştere a activităţii, dar şi a preţurilor, în comerţul cu amănuntul, până în noiembrie, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite News.ro.

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii unui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

În industria prelucrătoare, managerii preconizează, pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +11%).

„Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +29%), urmată activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +25%) şi de activitatea de fabricare a altor mijloace de transport (sold conjunctural +21%)”, se arată în comunicat.

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%).

În activitatea de construcţii, managerii estimează, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -2%).

Managerii estimează de asemenea, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +10%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii aşteaptă, pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%).

„Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +14%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%)”, se arată în comunicat.

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +23%).

Cifra de afaceri din zona serviciilor, potrivit estimărilor managerilor, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%).

„În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural 0%)”, se arată în comunicat.

 


FOTO: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

8 ore ago

Acest website folosește cookies