Ştiri

Magazinul de decorațiuni interioare Sophia deschide un nou magazin la Constanța, iar rețeaua ajunge la 23 de unități

Compania Sophia Home Decoration, specializată în colecții de perdele și draperii, fondată de antreprenoarea Anamaria Ștefan, a inaugurat, la începutul acestei luni, unitatea cu numărul 23 a rețelei.

Magazinul din Constanța a fost inaugurat în sistem de franciză, potrivit companiei. Astfel, Sophia Home Decoration a ajuns la un număr total de șapte reprezentanțe proprii și 16 francize.

„Acest magazin proaspăt deschis în Constanța este încă o confirmare a muncii noastre de zi cu zi și a efortului pe care îl depunem să venim în întâmpinarea cât mai multor clienți. Aici este o piață în plină dezvoltare, cu un potențial deosebit, iar parteneriatul nostru este de bun augur” a declarat Anamaria Ștefan, fondatoarea Magazinelor Sophia.

Până la finalul lunii septembrie, Sophia plănuiește să deschidă alte două magazine, în Buzău și Oradea. Iar pentru anul acesta, compania estimează o cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro, în creștere cu 600.000 de euro față de anul precedent.

Sophia Home Decoration România este o companie înființată în anul 2004, care oferă o paletă largă de colecții de perdele și draperii, dar și servicii de consiliere gratuită pentru amenajare interioară, confecționare în atelierele proprii, personalizare materiale prin imprimare sau broderie. În prezent, Sophia Home Decoration deține o rețea de magazine extinsă în întreaga țară, în orașele: București, Cluj, Iași, Constanța, Bacău, Bistrița, Vaslui, Negrești-Oaș, Ploiești, Târgu Mureș, Pașcani, Brăila, Vatra Dornei, Rădăuți și Alba Iulia. De asemenea, compania are prin magazinele proprii un număr de 75 de angajați.

 


FOTO: Sophia

Cristina Dobreanu

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies