Ştiri

Lucrările subterane ale turnului Unirii View, gata în trimestrul doi al anului

Belgianul Yves Weerts, dezvoltatorul construcției Unirii View, turnul de 18.000 de metri pătrați din centrul Bucureștiului, apreciază că lucrările subterane ale clădirii vor fi gata în trimestrul al doilea al acestui an.

Lucrările de construire la Unirii View au început în octombrie 2016 și vor fi finalizate în al doilea trimestru al anului 2018. Construcția avansează în ritm susținut, aproximativ 60 de oameni lucrând pe șantier în fiecare zi, potrivit unui comunicat al dezvoltatorului.

Lucrările la parcarea subterană, care reprezintă prima etapă a dezvoltării, vor continua în următoarele 3 luni, clădirea urmând să depășească nivelul solului în luna iulie.

Antreprenorul general desemnat pentru Unirii View este Bog’Art.

Aflată pe bulevardul Corneliu Coposu, la 3 minute distanță de Piața Unirii, Unirii View are o suprafață totală de 26.880 de metri pătrați, si o suprafață închiriabilă de aproximativ 18.000 de metri pătrați. Clădirea va avea 19 niveluri supraterane, (incluzând parterul, 17 etaje pentru birouri, precum și penthouse-ul tehnic), plus o parcare subterană cu 3 niveluri. Odată cu finalizarea lucrărilor, Unirii View va domina centrul Bucureștiului, fiind printre cele mai înalte și mai verzi clădiri din Capitală.

Investiția totală este estimată a fi în jurul sumei de 33 de milioane euro. Antreprenorul belgian Yves Weerts are un istoric solid pe piața de dezvoltare imobiliară din România, confirmat de către dezvoltarea și vânzarea cu succes a Deva Logistics Park către fondul de investiții CTP.

Cristina Dobreanu

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

6 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

7 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

8 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

8 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

9 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

9 ore ago

Acest website folosește cookies