Ştiri

Lucrările la Pasajul Doamna Ghica ar urma să înceapă în iulie. Când va fi gata

Nicuşor Dan a anunţat că miercuri a fost semnat contractul între PMB şi Primăria Sectorului 2 pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica, iar valoarea totală a investiţiei este de 144 milioane lei.

„Am semnat ieri contractul de asociere dintre Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 2 pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica.  Valoarea totală a investiţiei este de 144 milioane lei, circa 80% din sumă urmând să fie asigurată din bugetul Capitalei, iar restul de 20% din bugetul Sectorului 2. Banii există, deci nu vom avea goluri de finanţare, urmând să înaintăm cu lucrările cât se va putea de repede, pe baza planificării tehnice.  Am promis bucureştenilor finalizarea acestui pasaj şi mă ţin de cuvânt”, a scris Nicuşor Dan, joi pe Facebook.

Termenul cel mai probabil de finalizare a Pasajului Doamna Ghica este 2022.

Radu Mihaiu a estimat că lucrările ar urma să fie reluate în luna iulie.

„În paralel s-a lucrat la deblocarea contractelor de execuţie şi s-au stins datoriile. Intrăm în linie dreaptă cu acest proiect. Lucrările vor reîncepe în perioada următoare (început de iulie) şi am primit promisiuni ferme că până în septembrie lucrările la sol vor fi finalizate. Acest lucru va descongestiona traficul din zonă şi se vor putea continua lucrările fără a mai crea un disconfort oamenilor care trec prin zonă”, a precizat Mihaiu.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies