Ştiri

Ministrul Transporturilor: Dacă am avea autostrăzi, ar crește salariile și ar pleca multinaționalele

România are mai puțin de 750 de km de autostrăzi, aproape jumătate față de vecinii maghiari, iar companiile se plâng în permanență, pentru că lipsa infrastructurii le costă atât timp, cât și bani. Ministrul Transporturilor Lucian Șova nu este impresionat de acest lucru, însă.

Dacă am avea autostrăzi, ar crește salariile și ar pleca multinaționalele. Asta i-ar fi răspuns Șova, în Comisia de Transporturi, unui deputat care afirmase că avem nevoie urgentă de autostrăzi și că riscăm să plece marile companii, precum Dacia-Renault, potrivit deputatului USR Cătălin Drulă

Citiți și: Românii nu mai cumpără locuințe. Veniturile dezvoltatorilor imobiliari sunt în scădere

„Este o rețea de autostrăzi minunată în Occident. De ce au venit multinaționalele aici? Au venit că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Și tot vor pleca. Către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici”, a spus  Lucian Șova, potrivit deputatului.

De asemenea, potrivit lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor vrea să oprească acordul cu Banca Mondială pentru construcția autostrăzii Comarnic-Brașov. Aceasta ar urma să fie construită printr-un parteneriat public-privat (PPP), cu toate că precedentele trei astfel de tentative au eșuat.

„Toamna trecută guvernul PSD anunța un acord cu Banca Mondială pentru proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov. Ieri, ministrul Șova a anunțat oprirea acestui acord cu Banca. În loc de Banca Mondială, se va ocupa dl. Narcis Neaga de un PPP pentru acest proiect. Adică același om care s-a ocupat de încercările eșuate anterior în 2004, 2009 și 2015. Rețeta eșecului aplicată a patra oară”, a mai transmis Drulă într-o postare pe o rețea socială.

Anul trecut, cu toate că au fost finalizați 21 de km de autostră, Guvernul nu a deschis circulației nici macar un kilometru din cauza slabei administrari din partea autoritatilor si o multitudine de licitatii taraganate si cu zeci de termene amanate unul dupa altul, potrivit Hotnews.ro.


Foto: Mediafax

Sebastian Popescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies