Ştiri

Lucian Bode are din nou emoţii: UBB Cluj reia analiza tezei de doctorat

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a anunţat că reia analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, după noile suspiciuni privind plagiatul. Universitatea va coopta în analiză şi experţi internaţionali independenţi.

”Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act de noile informaţii apărute în spaţiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode. Aşa cum s-a angajat public pornind de la bunele practici internaţionale de a aborda integritatea cu integritate, Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat şi va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informaţii, după practici şi mecanisme academice de referinţă, dincolo de analizele şi dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democraţie”, a transmis, joi, UBB, printr-un comunicat de presă, scrie News.ro.

Sursa citată a precizat că, ţinând cont de interesul public faţă de acest caz, UBB va coopta în analiză şi experţi internaţionali independenţi. ”Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spaţiul public dovezi clare şi doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală şi contrară prezumţiei de nevinovăţie, depăşind şi practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaţionale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesaţi”, au mai transmis reprezentanţii instituţiei.

Jurnalista Emilia Şercan susţine joi, într-o postare pe pe Facebook, că a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne – intitulată ”Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual” şi susţinută în anul 2018, la UBB – iar Lucian Bode a plagiat în lucrarea de doctorat nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puţin 18,5%.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies