Ştiri

Lira turcească, scădere dramatică după ultima decizie a lui Erdogan

Lira turcească a înregistrat o scădere de peste 3% în raport cu dolarul american, după ce preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a decis să îl demită pe guvernatorul băncii centrale, Murat Cetinkaya.

Decizia lui Erdogan a fost determinată de o scădere mult mai puternică a costurilor de împrumut decât cea estimată iniţial, potrivit Mediafax, care citează Bloomberg.

Înlocuitorul lui Murat Cetinkaya va este Murat Usyal, un fost guvernator adjunct al Băncii Turceşti.

Moneda turcească a scăzut cu peste 3%, aceasta fiind cea mai mare scădere înregistrată după cea din luna martie. Scăderea vine după o perioadă de două luni în care lira turcească se apreciase în raport cu dolarul. Timothy Ash, un strateg din cadrul companiei Blue Bay Asset Managemet, o companie care se ocupă cu gestionarea activelor, consideră că băncile de stat din Turcia vor începe să vânda valuta străina.

După demiterea lui lui Cetinkaya, Erdogan le-a transmis parlamentarilor din cadrul partidului de guvernământ că toţi politicienii şi biocraţii ar trebui să înţeleagă faptul că dobânzile mai mari pot duce la inflaţie. De-asemenea, Erdogan a ţinut să avertizeze parlamentarii în privinţa consecinţelor pentru cei care sfidează politica economică a guvernului.

La începutul şedinţei de tranzacţionare de luni, lira turcească a atins un minim de 5.8247 în raport cu dolarul. În raport cu leul lira s-a tranzacţionat la o valoare de 0.7352.

Murat Cetinkaya a fost numit guvernator în aprilie 2019. Investitorii l-au criticat pe Cetinkaya pentru faptul că a decis prea târziu să înăsprească politica monetară pentru rezolvarea crizei valutare din august. Totuşi Cetinkaya a venit cu o rezolvare, şi a decis să majoreze în septembrie rate dobânzii de referinţă la 24%, majorare care se păstrează până în prezent.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies