Ştiri

L’Espresso: Negocieri secrete pentru finanţarea partidului lui Matteo Salvini cu bani ruseşti

Publicaţia L’Espresso anunţă o amplă investigaţie în care este vorba despre un acord privind vânzarea a trei milioane de tone de combustibil diesel către o companie italiană, un contract comercial care maschează sprijinul Rusiei pentru formaţiunea ministrului de Interne italian Matteo Salvini în campania pentru alegerile europarlamentare. Negocierile au fost derulate de un apropiat al vicepremierului Salvini, mai scrie publicația italiană, citată de News.ro.

„Un acord cu şase zerouri pentru finanţarea Ligii înaintea alegerilor europarlmentare. Un sprijin mascat sub forma unei achiziţii de combustibil. Bani ruseşti pentru naţionaliştii vicepremierului Matteo Salvini. Acelaşi care a declarat public că nu este interesat de banii lui Vladimir Putin”, scrie L’Espresso.

Conform publicaţiei, negocierile pentru finanţarea Ligii s-au desfăşurat în secret în ultimele luni, fiind vorba despre întâlniri, călătorii, mailuri şi un draft de contract, de o parte aflându-se un fidel al lui Salvini, iar de cealaltă, oameni ai preşedintelui rus Vladimir Putin.

„Cel puţin trei milioane de tone de combustibil diesel vândute unei companii italiene de o companie rusă. O tranzacţie mulţumită căreia Kremlinul ar putea revigora conturile formaţiunii lui Salvini înaintea alegerilor europene din mai”, scrie publicaţia despre ancheta desfăşurată sub titlul generic „Cartea Neagră a Ligii”, precizând că nu este sigur dacă acordul a fost finalizat, dar că deţine informaţii privind diferite acţiuni desfăşurate la Roma, Milano şi Moscova, având drept unic scop finanţarea formaţiunii lui Salvini.

Potrivit L’Espresso, personajul cheie este fostul purtător de cuvânt al vicepremierului, Gianluca Savoini, prezentat în presa rusă drept consilier al acestuia şi elogiat pentru activităţile asociaţiei sale Lombardia – Rusia şi pentru poziţiile adoptate de Liga în cazul sancţiunilor impuse de Europa Rusiei. Fără a avea un rol oficial în partid sau în Guvern, Savoini a fost întotdeauna prezent în vizitele oficiale ale lui Salvini la Moscova, scrie publicaţia, spunând că acesta a girat alianţa dintre Ligă şi partidul lui Putin şi a făcut zeci de călătorii în Moscova, în Crimeea şi în Donbas şi este cel care a purtat negocierile privind finanţarea rusă.

Jurnaliştii susţin că totul a început în iulie 2018, cu Savoini şi o clădire din Moscova care adăposteşte sediile celor mai mari companii petroliere, dar şi firmele unuia dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, avocat, ortodox, anit-avort şi anti-gay, conducător al unui imperiu economic.

Ei prezintă mai multe fotografii despre care afirmă că au fost făcute la Moscova, în perioada 17 – 19 octombrie, precizând că cea mai importantă dată este 18 octombrie 2018, când ei înşişi au fost martorii unei întâlniri care a avut loc cu câteva ore înaintea vizitei lui Salvini în capitala Rusiei. Cu o zi înainte, vicepremierul fusese invitat la o conferinţă organizată de Confindustria, la hotelul Lotte.

O călătorie în Rusia care s-a încheiat cu o întâlnire privată, pe care liderul Ligii nu a dorit să o facă publică, comentează L’Espresso, care susţine că Salvini a fost întrebat dacă s-a întâlnit cu omologul său de la Kremlin Dymitri Kozak într-un anumit loc după conferinţă, că i-au fost trimise întrebări pe două adrese de mail, inclusiv pe cea de la Senat, dar acesta nu a răspuns.

„Era 18 octombrie 2018. În momentul în care am finalizat ancheta jurnalistică, nu ştiam dacă acordul a fost încheiat şi în ce termeni. Dacă ceea ce am auzit a fost transpus în practică, ne-am putea afla în faţa unui paradox: un partid naţionalist, Liga lui Salvini, finanaţat în campania pentru următoarele alegeri europene de o companie de stat din Rusia. Pe scurt, principala forţă politică din Guvernul italian este susţinută de Putin, inamicul numărul 1 al Uniunii Europene. Toate acestea au fost negociate la Moscova de un om, Savoini, care nu avea nicio caliate nici pentru a discuta despre petrol şi nici despre finanţarea Ligii”, afirmă L’Espresso, care anunţă mai multe dezvăluiri din acestă investigaţie.


Foto: AFP/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

12 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

13 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

13 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

14 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

15 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

18 ore ago

Acest website folosește cookies