Ştiri

Lensa a ajuns la o cifră de afaceri cumulată de peste 317 mil. lei în 10 ani de activitate

Retailerul de optică Lensa inaugurează 10 ani de activitate cu o cifră de afaceri cumulată de peste 317 milioane de lei, înregistrată în perioada mai 2013 – decembrie 2022. În 2022, Lensa a consemnat o creștere a cifrei de afaceri de 70% față de 2021, ajungând la venituri totale de peste 134 de milioane de lei.

Cu un magazin online și o rețea de 48 de showroomuri în 25 de orașe din țară, Lensa este astăzi unul dintre cei mai mari retaileri de optică din România. Investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine au ajuns în prezent la circa 5,5 milioane de euro. În ultimul an, Lensa a adoptat o strategie de expansiune accelerată, astfel că în perioada ianuarie 2022 – aprilie 2023 compania a deschis un număr record de 33 de unități.

În cei 10 ani de existență, compania a oferit românilor peste 1,1 milioane de consultații optometrice gratuite și a înregistrat 1,5 milioane de comenzi, servind aproximativ 750.000 de clienți.  În perioada 2 mai – 6 iunie, odată cu aniversarea celor 10 ani de existență, Lensa are o campanie de reduceri de până la 90%, la toate categoriile de produse, în magazinele sale.

Într-un interviu cu NewMoney. Daniel Crăciun povestea că s-a simțit atras de afaceri încă din adolescență. Prima firmă a înființat-o alături de un asociat, la o săp­tă­mână după ce a împlinit 18 ani – se numea Tensa și avea ca obiect de activitate dezvoltarea de website-uri. Dar până la succesul Lensa (înființată în 2013), antreprenorul a încercat și alte businessuri, în diferite domenii.

 

 

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

17 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

17 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

18 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

19 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

20 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

23 de ore ago

Acest website folosește cookies