Ştiri

Legenda Formulei 1, Niki Lauda, a murit la vârsta de 70 de ani

Triplul campion mondial din Formula 1 Niki Lauda a murit la vârsta de 70 de ani, la nouă luni după un transplant de plămân, conform BBC. Lauda „a murit liniştit” luni, a informat familia sa.

Austriacul legendar a luat titlul cu Ferrari în 1975 şi 1977 şi cu McLaren în 1984.

Mulţi îşi vor aminti de el pentru recuperarea sa remarcabilă şi întoarcerea la curse după ce a suferit arsuri puternice într-un accident din Grand Prix-ul Germaniei în 1976.

La Nurburgring a ieşit de pe pistă, a lovit zidul de protecţie, iar monopostul său a luat foc. A fost scos cu dificultate din maşina care ardea ca o torţă şi a fost dus la spital, unde preotul i-a citit ultimele rugăciuni.

„A fost atât de supărat de incidentul cu preotul, încât am pus şi mai mult efort să nu mor”, avea să-şi amintească austriacul la câteva decenii după accident, potrivit News.ro.

După 40 de zile de la cursa din Germania, Lauda era din nou în cockpit, realizând probabil cea mai spectaculoasă revenire din lumea sportului. Însă accidentul din 76 i-a marcat viaţa definitiv, după ce focul i-a ars faţa, iar fumul i-a afectat plămânii.

Deşi a ratat două curse, Niki Lauda a luptat în sezonul 1976 pentru titlul mondial, pe care l-a pierdut la numai un punct de rivalul său James Hunt de la McLaren. Această rivalitate istorică a fost ecranizată în 2013, în filmul Rush.

Lumea Formulei 1 a primit cu tristeţe vestea decesului fostului pilot Niki Lauda şi a reacţionat pe reţelele de socializare.

„Şocantă şi tristă veste, în această dimineaţă”, a scris Fernando Alonso.

„O legendă ne-a părăsit. Odihneşte-te în pace, Niki”, a postat Jenson Button.

„McLaren este profund întristată să afle că prietenul nostru, colegul nostru, campionaul mondial din 1984, Niki Lauda, a trecut în nefiinţă. Niki va rămâne mereu în inimile noastre şi va face parte din istoria noastră”, a postat McLaren.

„Astăzi este o zi tristă pentru Formula 1. Marea familie a Ferrari a aflat cu tristeţe vesetea morţii prietenului nostru Niki Lauda, de trei ori campion mondial, de două ori cu Scuderia. Vei rămâne mereu în inimile noastre şi în cele ale fanilor”, a scris şi Ferrari.

În paralel, după retragerea din activitatea competiţională, Lauda a fost un reputat om de afaceri. În 1985, el a fondat Lauda Air, companie pe care a vândut-o în 1999 operatorului Austrian Airlines. În 2003, a fondat o altă companie aeriană, Niki, care a intrat într-un parteneriat cu Air Berlin. După falimentul acesteia din urmă, în 2017, Lauda a continuat să-şi administreze compania, sub numele de Lauda Motion.

Niki Lauda a suferit la 2 august 2018 un transplant de plămâni în ţara asa natală, Austria, şi după nouă luni a murit la vârsta de 70 de ani. Lauda „a murit liniştit” luni, a informat familia sa.


Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

6 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

9 ore ago

Acest website folosește cookies