Ştiri

Lanțul de restaurante Spartan ajunge la 30 de unități în România

Lanțul de restaurante de tip fast-food Spartan a încheiat anul 2016 cu 30 de unități, dintre care 11 proprii și 19 în sistem de franciză.

Ultimele două restaurante deschise la finalul anului trecut au fost cele din Baia Mare și Piatra Neamț, în urma unei investiții  care s-a ridicat la 135.000 de euro. Unitatea amplasată în Shopping City Piatra Neamț a avut încasări de 350.000 de lei (78.000 de euro), în prima lună de la deschidere.

„Suntem foarte bucuroși că am încheiat astfel 2016, incontestabil cel mai bun an de până acum, atât pentru restaurantele proprii, cât și pentru francizații noștri. În total, unitățile noastre au înregistrat o creștere financiară de 11-12%, față de 2015”, a declarat Anișoara Bătăiosu, Director General Strong MND Corporation S.R.L., compania care deține franciza Spartan.

În 2017, compania va continua procesul de extindere pe plan național, dar ia în calcul și expansiunea în afara granițelor. De asemenea, pe fondul dezvoltării accelerate din ultima perioadă, reprezentanții lanțului de restaurante vor iniția și un proces de cooptare de manageri și inspectori zonali pentru a se alătura echipei Spartan.

Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L. Lanțul de restaurante a fost fondat în 2012 și numără 30 de restaurante, deschise în Capitală și în 18 orașe din țară: Suceava, Arad, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare și Piatra Neamț.

Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup (restaurante proprii și restaurante francizate) este de aproximativ 14,5 milioane de euro. În cele 11 restaurante deținute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajațe peste 200 de persoane, iar în total, în toate cele 30 de unități lucrează peste 500 de oameni.

Lanțul de restaurante Spartan va continua extinderea în capitală, în provincie, dar și în afara granițelor României. Planurile sale de expansiune vizează ca, până în 2018, să ajungă la 40 de unități.

Cristina Dobreanu

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies