Ştiri

Katalin Novák: Ungaria susţine aderarea României la Spaţiul Schengen

Aflată în vizită la Bucureşti, preşedintele Ungariei Katalin Novák a anunţat miercuri că ţara sa susţine aderarea României la Spaţiul Schengen.

„Am vorbit despre statutul de membru Schengen a României. Ungaria susţine şi poate conta pe susţinerea Ungariei în acest sens. I-am spus ddomnului preşedinte că Ungaria e de fapt o naţiune solidară şi ne bucurăm să vedem că maghiarii din Transilvania au asiguraţi reprezentarea prin UDMR care face parte din Guvern”, a declarat Katalin Novák, într-o conferinţă de presă comună susţinută, miercuri la Palatul Cotroceni, cu şeful statului Klaus Iohannis.

La rândul său, Iohannis a declarat că este interesul comun al celor două state ca drepturile minorităţilor maghiare să fie pe deplin respectate, să îşi poată trăi cultura, să îşi poate folosi limba maternă şi apropo, şi că în discuţiile cu aceasta au convenit împreună că e bine să îşi folosească şi limba română. Şeful statului a mai spus că majoritatea tensiunilor sunt artificiale şi sunt aduse în discuţie şi umflate public de politicieni care vor să folosească unele divergenţe existente pentru a se autopromova.

Iohannis: Este interesul nostru comun ca drepturile minorităţilor maghiare să fie pe deplin respectate

”În România, drepturile tuturor minorităţilor naţionale sunt respectate. Ba, chiar mai mult, în România există un exemplu pe care cred că putem să îl prezentăm cu mândrie, minorităţile naţionale sunt reprezentate în Parlament, chiar dacă numeric, prin vot, nu obţin atâtea voturi cât sunt necesare pentru un mandat. Asta se numeşte o discriminare pozitivă”, a spus preşedintele României.

Klaus Iohannis a continuat: ”Pe de altă parte, este interesul nostru comun ca drepturile minorităţilor maghiare să fie pe deplin respectate, să îşi poată trăi cultura, să îşi poate folosi limba maternă şi, apropo, am convenit împreună că e bine să îşi folosească şi limba română”.

Potrivit News.ro, şeful statului a ţinut să precizeze că ”este cunoscut şi aici şi dincolo, că există politicieni care vor să profileze exacerbând tensiunile interetnice”. ”Este regretabil, dar nu putem să ignorăm acest lucru şi atunci, aceşti politicieni care vor să se profileze, să nu creadă cineva că ei caută binele unei minorităţi, vin cu argumente care nu pot fi împărtăşite de noi. Credem că discutând despre problemele care apar, ascultându-ne reciproc, putem să eliminăm din aceste tensiuni”, a mai afirmate preşedintele.

Klaus Iohannis a completat: ”Majoritatea tensiunilor sunt artificiale, sunt aduse în discuţie şi umflate public de politicieni care vor să folosească unele divergenţe existente pentru a se autopromova”. Preşedintele României a subliniat că ”multe din aceste tensiuni sunt artificiale şi prin implicarea ambelor părţi, ele pot fi diminuate în interesul etnicilor români şi maghiari, evident”.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies