Ştiri

Joe Biden şi Vladimir Putin se întâlnesc miercuri la Geneva

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus, Vladimir Putin, se vor întâlni miercuri, la Geneva, iar această întrevedere a lor va fi una dintre cele mai importante din sfera geopolitică de anul acesta.

Întâlnirea lui Biden cu Putin în Elveţia, ţară aleasă pentru istoria sa de neutralitate politică, nu va fi prima dintre ei, însă va fi prima de când democratul a devenit preşedinte al Statelor Unite, supranumit lider al lumii libere.

Este aşteptat ca la reuniunea iniţiată de Biden să fie adoptat un ton diferit decât la cea care a avut loc în iulie 2018, la Helsinki, între preşedintele american de la acel moment, Donald Trump, şi Putin. Trump a insistat atunci ca cei doi lideri să se întâlnească la începutul summit-ului în absenţa consilierilor, stârnind îngrijorări că fostul ofiţer KGB îl va învălui pe omologul american.

Întâlnirea de săptămâna aceasta dintre Biden şi Putin are loc în cadrul primei vizite internaţionale a lui Biden ca preşedinte, în timpul căreia a reconfirmat alianţele cu liderii G7 şi partenerii NATO. La sediul NATO, Biden le-a declarat reporterilor că s-a consultat cu ceilalţi lideri mondiali înaintea întâlnirii cu Putin.

„Fiecare lider mondial de aici, cei mai mulţi dintre ei au menţionat asta şi mi-au mulţumit pentru întâlnirea cu Putin”, a spus Biden luni, citează CNBC.com. „Am discutat cu ei despre ce cred că este important din perspectiva lor şi despre ce cred că nu este important”, a adăugat el, subliniind că omologii i-au apreciat transparenţa şi coordonarea.

Subiectele de pe agenda întîlnirii dintre Biden și Putin

Marţi, un consilier de la Kremlin a spus că stabilitatea nucleară, schimbările climatice şi securitatea cibernetică se află pe agenda summit-ului, precum şi situaţia cetăţenilor ruşi şi americani închişi în fiecare ţară.

Deşi sunt multe lucruri ce trebuie discutate, experţii nu au mari speranţe că vor exista momente „revoluţionare” la întâlnirea dintre cei doi lideri. Totuşi, ei consideră că vor putea fi încheiate acorduri simbolice de reconsolidare a încrederii, un cadru pentru relaţia viitoare.

Întâlnirea este programată să aibă loc în a doua parte a zilei, la o vilă de secol 18 de pe malul lacului Leman (Geneva), potrivit CNN.

Oficialii de la bordul Air Force One au spus marţi, în timpul zborului de la Bruxelles la Geneva, că Biden se va întâlni cu Putin la ora locală 13:00. Putin va ajunge primul la vila La Grange, iar amândoi preşedinţii vor fi întâmpinaţi de omologul elveţian înainte de a face o fotografie împreună.

La întrunire vor participa patru persoane: Biden, Putin, secretarul de stat american, Antony Blinken şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Fiecare parte a avea un translator şi fotoreporterii vor putea capta imagini la început. Ulterior, fiecare delegaţie va avea cinci membri, alături de Biden şi Putin. Nu au fost anunţate încă numele participanţilor.

Oficialii americani au spus că se aşteaptă ca discuţiile să dureze patru spre cinci ore sau poate mai mult. Nu este aşteptat ca liderii să mănânce împreună. Între 3.000 şi 3.500 de poliţişti şi alte forţe vor fi trimise pe domeniul de 30 de hectare din Geneva.

La finalul întrunirii, preşedinţii vor susţine, separat, conferinţe de presă.

FOTO: AP/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Lewis Hamilton, așteptat să conducă brandul Ferrari spre victorie și pe burse

Ferrari tocmai și-a publicat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2024, demers care s-a…

12 minute ago

Începe HERBARIUM FESTIVAL 2024 la Therme București (P)

Therme București, cel mai mare centru de wellness din Europa, lider în promovarea wellbeing-ului și…

59 de minute ago

Eviden deschide primul centru de cloud și securitate cibernetică din România

Eviden, parte a grupului Atos, lider în domeniul digital, cloud, big data și securitate, anunță…

o oră ago

Produsele din categoria Fashion, în top 3 achiziții realizate în România cu plata amânată Buy Now, Pay Later

Introdusă în România în urmă cu aproape patru ani de către Mokka, liderul în furnizarea…

o oră ago

Pe ce loc se află România în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate

România se află pe locul al 89-lea în topul celor mai atrăgătoare destinații de relocare…

o oră ago

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

17 ore ago

Acest website folosește cookies