Ştiri

Lewis Hamilton, așteptat să conducă brandul Ferrari spre victorie și pe burse

Ferrari tocmai și-a publicat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2024, demers care s-a soldat cu o vânzare de acțiuni, însă compania de mașini de lux are nevoie de mai mult decât cifre puternice pentru a-și menține poziția pe burse, arată analiștii din cadrul XTB, companie de tranzacționare și investiții pe bursele internaționale.

Pe de altă parte, scăderile bursiere ale Ferrari s-au produs în apropierea maximelor istorice ale prețului. În aceste condiții, va reuși compania să genereze rezultate puternice în viitor, în condițiile unor reduceri ale vânzărilor? Va fi Ferrari ajutată de Lewis Hamilton, care se va alătura echipei de Formula 1 începând cu sezonul 2025?

„Ferrari va livra întotdeauna cu o mașină mai puțin decât cere piața” – acestea sunt cuvintele lui Enzo Ferrari, fondatorul companiei de automobile sportive din Italia, care a prezentat rezultate financiare destul de bune pentru primul trimestru al anului 2024. Totuși, așteptările privind cifrele au fost variate.

Ferrari a generat venituri de 1,58 miliarde de Euro, în creștere cu 10,5% de la un an la altul, față de așteptările de 1,55 miliarde de Euro. În același timp, profitul pe acțiune a fost de 1,95 Euro, față de așteptările de 1,85 Euro și față de 1,62 Euro, din anul precedent.

Rezultate financiare puternice, dar cât de sigure sunt ele?

Chiar dacă cifrele sunt îmbucurătoare, compania a prezentat o perspectivă ușor dezamăgitoare pentru întregul an în curs, indicând un profit pe acțiune de 7,5 Euro, față de o așteptare de 7,77 Euro.

Pe de altă parte, se estimează ca veniturile să ajungă la un total de 6,4 miliarde de Euro, față de o așteptare de 6,5 miliarde de Euro. Așteptări ușor mai mici din partea companiei decât previziunile pieței ar putea sugera, teoretic, o supraevaluare a prețului acțiunilor la bursă, arată analiștii din cadrul XTB.

În mod surprinzător, vânzările au fost însoțite de o ușoară scădere (cu 7 unități în Q1) în ceea ce privește livrările: 3.560 de mașini. Cu toate acestea, vorbim despre o creștere a performanțelor financiare, chiar și în contextul scăderii numărului de livrări. Acesta este rezultatul forței mărcii și al majorării prețurilor, care nu contează foarte mult pentru clienții care deja așteaptă de ani de zile mașinile de vis, punctează analiștii din cadrul XTB.

Ferrari – liderul luxului la nivel mondial

Modelul de afaceri unic al mărcii îi oferă o putere de preț extraordinară și plasează compania în fruntea pieței europene a produselor de lux. Acest lucru se datorează mai multor motive. În primul rând, un Ferrari „obișnuit” costă de aproape patru ori mai mult decât un Porsche standard, ceea ce înseamnă că doar cei mai bogați își pot permite aceste mașini.

Cu alte cuvinte, vânzările de mașini ale Ferrari sunt imune în fața tulburărilor economice înregistrate la nivel global. Mai mult, printre cele mai cunoscute mărci de mașini, precum Lamborghini, McLaren și Porsche, compania lui Enzo Ferrari este cea care menține cele mai mari marje operaționale de pe piață.

Prin limitarea ofertei, evaluările vehiculelor Ferrari rămân ridicate, ceea ce înseamnă că inclusiv cererea pentru modelele moștenite este suficient de mare pentru ca aceste mașini să câștige valoare semnificativă și pe piața secundară.

Va genera Hamilton o cerere suplimentară?

Ferrari nu înseamnă doar mașini sportive și de lux. Vorbim și despre o echipă sportivă care concurează în multe categorii, inclusiv în cea mai importantă – Formula 1. Spiritul de competiție al mărcii este evidențiat și de însuși tickerul bursier „RACE”, iar compania în sine este listată la Bursa din Milano și la Bursa din New York.

Ferrari a câștigat ultimul său titlu la categoria piloți în 2007, iar la constructori în 2008. Aceste distincții s-ar putea repeta, odată cu venirea în echipă a unuia dintre cei mai de succes piloți din lume, Lewis Hamilton. Dacă acesta reușește să transforme echipa Ferrari într-una triumfătoare, cererea de mașini ar crește, probabil, și mai mult, mai explică analiștii XTB.

Performanța aceasta a fost demonstrată, printre altele, de istoria Aston Martin, care și-a îmbunătățit semnificativ situația financiară prin creșterea vânzărilor după ce s-a alăturat ca echipă în Formula 1. Chiar dacă această companie nu ar avea intenția de a vinde mai mult, datorită poziției sale, ar putea alege, însă, să crească prețurile, ceea ce ar îmbunătăți și mai mult marjele.

De asemenea, au existat recent speculații cu privire la posibilitatea ca cel mai cunoscut designer de automobile din Formula 1, Adrian Newey, să se alăture echipei chiar înainte de următorul sezon. Acesta ar urma să plece de la echipa Red Bull, care domină în prezent. Vor aduce Hamilton și Newey victoria pentru Ferrari, nu doar pe circuit, ci și pe bursă?

Mașinile Ferrari sunt scumpe, dar ce se întâmplă cu acțiunile companiei?

Acțiunile Ferrari au crescut cu aproximativ 30% în acest an. Cu toate acestea, după publicarea rezultatelor, asistăm la scăderi de până la 6% și se tranzacționează la 373 de Euro per acțiune – cel mai mic nivel din 22 februarie. Este demn de remarcat faptul că optimismul reflectat în prețul acțiunilor companiei a fost vizibil mai devreme. Totuși, după vestea venirii lui Hamilton la Ferrari din 2025, acțiunile companiei au câștigat aproape 10% pe 1 februarie, arată analiștii XTB.

De la debutul său în 2016, acțiunile companiei s-au apreciat cu aproape 900%. Înseamnă acest lucru că acțiunile sunt acum scumpe? E drept, Ferrari se mândrește cu creșterea veniturilor an de an, dar în raport cu câștigurile, compania poate părea relativ scumpă. Raportul preț-beneficii este de 52,9, în timp ce raportul preț-beneficii previzionate este de 47,7.

Cum se compară aceste cifre cu performanța istorică a raportului? Se pare că acțiunile companiei pot părea acum scumpe, în raport cu câștigurile preconizate, ceea ce poate sugera o supra-cumpărare a acțiunilor Ferrari pe termen mediu. Dacă societatea dorește să își mențină poziția pe piața bursieră, va trebui să își mărească marjele, deși, după cum s-a indicat, acestea se află încă la niveluri record în rândul companiilor auto. Sezonul 2025 va arăta dacă Lewis Hamilton va ajuta în acest sens.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

3 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

3 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies