Timp Liber

Cipru, în topul destinațiilor pentru români, alături de Grecia și Turcia

Cu aproximativ un million de locuitori, Cipru este una dintre țările cele mai dezvoltate pe segmentul de turism, anul trecut fiind vizitată de 3,9 milioane de turiști. Datorită calității serviciilor și varietății de pachete de vacanță oferite, tot mai mulți români au început să pună pe lista lor această destinație, alături de Grecia și Turcia.

Oferte sunt pentru toată lumea – de la câteva sute de euro pentru un sejur de 7 zile, până la mii de euro, dacă vorbim de o vacanță într-un resort de lux, așa cum este Cap St Georges Hotel&Resort (din Peyia), o investiție locală de sute de milioane de euro, potrivit lui Kyriakos Pirillos, director de dezvoltare al resortului, care va continua să se dezvolte și în anii următori. De altfel, acest resort are aproximativ 200 de camere și apartamente, o sală de cinema, săli pentru sport și piscine interioare, magazine, plajă privată, restaurante și terase generoase. Și multe altele, fiind amenajat ca un orășel turistic. Iar ca informație de detaliu, aici au fost relocaţi 1.500 de măslini.

Anul trecut, stațiunile din Insula Cipru care au atras cei mai mulți români au fost Ayia Napa şi Protaras, foarte apropiate una de cealaltă. În total, în 2023, circa 80.000 de români și-au petrecut vacanța pe insula, anul acesta estimându-se în jur de 90.000, conform informațiilor Ministerului Turismului din Cipru. Insula are 77 de plaje premiate Blue Flag (steagul albastru), ca o recunoaștere pentru serviciile superioare pe care le oferă.

Printre antreprenorii români care au intuit potențialul pe care îl are Cipru în turism se află și Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour. care a decis ca, din vara aceasta, să aibă curse charter săptămânale către Larnaca. Mai mult, la toamnă, sunt plănuite și curse regulate de linie către Cipru. Zborurile vor fi operate începând cu data de 7 iunie, prin AnimaWings (companie devenită recent 100% românească după ce Christian Tour Holding SA a achiziționat pachetul majoritar de 51% de la Aegean Airlines), cu noile sale aeronave Airbus A220, pe ruta Otopeni-Larnaca şi retur.

Destinație în top

Potrivit Eurostat, Insula Cipru se află în topul destinațiilor ca și popularitate, numărul turiștilor străini crescând cu 20% în ultimele 12 luni, până la aproximativ 4 milioane. Astfel, Cipru completează lista preferințelor pentru vacanța de vară, alături de clasicele Turcia, Grecia sau Bulgaria.

Din Strategiei Naţională pentru Turism a Ciprului, citată de News.ro, până în 2030 turismul ar putea oferi o valoare adăugată de aproximativ 1,5 miliarde de euro pe an către economia cipriotă. Aceasta reprezintă o creştere de 53% faţă de o contribuţie de 2,9 miliarde de euro în 2018 (incluzând turismul intern). În ceea ce priveşte cheltuielile vizitatorilor pe noapte, până în 2030 s-ar putea apropia de o medie de 90 de euro de persoană, în creştere cu 16% faţă de 2018, când media era de 75 de euro de persoană, mai arată sursa citată. Veniturile din turism în Cipru au crescut la aproape 3 miliarde de euro în perioada ianuarie-noiembrie 2023, indicând o creştere anuală remarcabilă de 22,5%, conform unui raport publicat de serviciul de statistică al statului.

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

3 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

3 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies