Iunie roșu: 68 de ani de la începutul guvernării liderului comunist care a impus politica stalinistă în România, inclusiv prin crimă

Lider comunist încă din 1945, la 2 iunie 1952, Gheorghe Gheorghiu Dej devenea șef al Guvernului, cu titulatura de președinte al Consiliului de Miniștri. Într-o primă etapă a guvernat între iunie 1952 și 28 ianuarie 1953, iar următorul mandat ca președinte al Consiliului de Miniștri a fost din ianuarie 1953 până la 4 octombrie 1955.

Gheorghe Gheorghiu Dej a ocupat în perioada 21 martie 1961 – 19 martie 1965 funcția de Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române poziție asimilată celei de șef al statului. Dar cum a evoluat politic Dej, fiu al unei familii de muncitori din Bârlad, care s-a născut în 1901.

Citește și: Au trecut 107 ani de la construcția Titanicului. Ce secrete ascundea legendarul vas de pasageri

Gheorghe Gheorghiu Dej, colaborare cu Ana Pauker

Grație trecutului său „glorios”, Gheorghe Gheorghiu Dej a fost ales Secretar general al Partidului Comunist Român la Conferința națională din 16 octombrie 1945. El a fost, inițial, la cârma PCR în colaborare cu Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu, care au avut calitatea membri ai Biroului Politic și secretari. A reușit să obțină controlul asupra partidului în 1952, când a epurat partidul de cei trei membrii ai facțiunii moscovite, alături de care a început ascensiunea în PCR.

Nu a fost prima epurare pusă în practică de Dej. El a „curățat” partidul încă din 1945 când a susținut arestarea lui Ștefan Foriș, fost secretar general până în periaoda 1940 – 1944, care a fost lichidat fizic un an mai târziu. Epurarea a continuat și cu condamnarea la moarte și apoi executarea unui alt ilegalist și membru marcant al partidului, Lucrețiu Pătrășcanu, în 1948.

Și toate astea pentru că Dej s-a bucurat încă de la început de susținerea Uniunii Sovietice. La mijlocul ianuarie 1945, Gheorghiu-Dej și Ana Pauker au făcut parte dintr-o delegație care a călătorit la Moscova pentru convorbiri cu liderul sovietic Iosif Stalin și ministrul de externe Viaceslav Molotov. În urma acestei întâlniri, Dej și „tovarășii” din jurul său s-au asigurat de sprijinul de care aveau nevoie pentru cucerirea puterii. După revenirea lui Dej și a însoțitorilor lui în țară, Frontul Național Democrat – coaliție politică promovată de către Partidul Comunist – a pornit o campanie pentru înlocuirea guvernului Rădescu, susținut de Rege, cu un guvern de stânga. Acest lucru s-a întâmplat la 6 martie 1945, când Regele Mihai a anunțat formarea guvernului Petru Groza, impus de sovietici.

Citește și: Misterele căderii comunismului. De ce schema sovietică de răsturnare a regimului din Bulgaria a fost mai blândă decât cea din România

A fost ministru al comerțului

Gheorghe Gheorghiu Dej, care deținea funcția de ministru al Comerțului, a făcut parte apoi, fără a fi anunțat oficial la acea vreme, din delegația condusă de Petru Groza la 30 decembrie 1947 când Regele Mihai a fost forțat să abdice.

Apogeul l-a atins însă în 1952, când ajunge la cârma guvernului și încercă să obțină și mai multă putere la conducerea partidului. A fost momentul în care a devenit președinte al Consiliului de Miniștri și a acționat pentru înlăturarea puternicei grupări pro-staliniste reprezentată de Ana Pauker.

Până în 1953, la moartea lui Stalin, Dej a susținut curentul de represiune politică impus de Moscova având grijă să scape de „colegii” incomozi. Însă în același timp a participat activ și la eliminarea tuturor celor care erau împotriva ideologiei comuniste prin înființarea de lagăre de muncă în 1950. La 22 august 1952, Consiliul de Miniștri a adoptat rezoluția prin care lagărele erau desemnate „colonii de muncă”, document semnat chiar de Gheorghe Gheorghiu-Dej, în calitate de președinte al Consiliului, poziție pe care o obținuse în iunie.

Foto: Fototeca online a comunismului românesc, Cota 30/1961