Ştiri

Iranul ameninţă că va ataca Statele Unite şi Israelul

La peste o lună de zile de la tensiunile militare care riscau să ducă la o confruntare militară între Washington şi Teheran, comandantul Gardienilor Revoluţiei iraniene, generalul Hossein Salami, a lansat un nou avertisment joi seara că Iranul va ataca Statele Unite şi Israelul dacă aceste ţări fac cea mai mică eroare.

„Dacă faceţi cea mai mică eroare, vom ataca” atât Statele Unite, cât şi Israelul, a declarat generalul Hossein Salami, într-un discurs rostit în cadrul unei ceremonii organizate la 40 de zile de la asasinarea de către armata americană a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.

 

 

Anterior, Ramezan Sharif, purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei din Iran, a declarat că „asasinarea laşă” a lui Qassem Soleimani şi a lui Mahdi al-Muhandis, comandantul grupului paramilitar Forţele de Mobilizare Populară, va conduce la „eliberarea Ierusalimului”, transmite Mediafax.

Tensiunile între Statele Unite şi Iran s-au amplificat după ce armata americană l-a asasinat pe 3 ianuarie, la Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei iraniene.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

21 de ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

21 de ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

21 de ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

22 de ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

23 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies