Ştiri

Iohannis: Vaccinarea se va face la locul de muncă pentru personalul sanitar, centre mobile și centre fixe pentru restul populației – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după discuţia cu miniştrii Apărării, Internelor şi Sănătăţii, cu tema ”Campania de vaccinare anti-COVID-19, problemă de securitate naţională”, că Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării într-o şedinţă CSAT pe care o va convoca în perioada următoare. MApN va gestiona depozitele de vaccinuri. Conform preşedintelui, vaccinul anti-COVID a devenit speranţa noastră de a ne întoarce cât mai curând la o viaţă normală şi, oricât de greu ne-ar fi, trebuie să avem răbdare, să respectăm măsurile de prevenţie.

Conform Strategiei de vaccinare, din grupurile prioritare face parte tot personalul din domeniul sănătăţii ca şi cei din centrele rezidenţiale, populaţia cu risc ridicat de infectare şi personalul din domenii cheie în buna funcţionare a societăţii.

Vaccinarea se va face în etape

Iohannis a precizat că vaccinarea se va face etapizat.

”Vaccinarea se va realiza la locul de muncă, pentru personalul din domeniul sănătăţii şi prin centrele de vaccinare fixe şi mobile, reţeaua de medicină de familie pentru toate celelalte categorii de populaţie”, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis.

Ministerul Apărării va gestiona depozitul central şi cele cinci deppozite regionale din care se va distribui vaccinul anti-COVID-19.

”Vaccinurile, odată aprobate de organizaţiile internaţionale de profil, sunt sigure, sunt eficiente şi reprezintă singura soluţie viabilă de a pune capăt acestei pandemii”, a conchis Iohannis.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies