Ştiri

Iohannis: Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre avem nevoie de o abordare coordonată

Preşedintele Klaus Iohannis adeclarat joi, în discursul rostit la ceremoniile de Ziua Marinei, de la Constanţa, că, pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre, avem nevoie de o actiune cuprinzătoare şi coordonată la toate nivelurile, inclusiv politic

”Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre avem nevoie, în continuare, de o abordare cuprinzătoare, coerentă şi coordonată, la toate nivelurile, inclusiv politic, abordare care să acopere, pe lângă domeniul militar, şi aspecte privind domeniile economic, transport, energie, mediu şi, foarte important, rezilienţa societăţii”, a spus Iohannis.

Conform preşedintelui, asigurarea securităţii şi apărării naţionale, care garantează siguranţa fiecărui român, nu se poate realiza fără o bună înzestrare şi modernizare a Armatei şi fără perfecţionarea continuă a militarilor noştri.

”Tocmai de aceea, încă de la începutul mandatului meu, am iniţiat Acordul politic naţional pentru creşterea finanţării pentru apărare, prin care se alocă anual acestui domeniu 2% din PIB. Dimensiunea maritimă reprezintă un element esenţial şi, din această perspectivă, accentul va fi pus pe componenta navală şi pe cea de apărare aeriană şi antirachetă. Au fost făcuţi paşi importanţi în această direcţie, dar încă nu sunt suficienţi. Trebuie să acţionăm mult mai rapid, pentru a depăşi sincopele şi inconsecvenţele din procedurile de achiziţie a dotărilor atât de necesare misiunilor în care suntem angajaţi. Anul viitor se vor împlini 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române. Aş dori ca această aniversare să vă găsească angrenaţi în plin proces de modernizare şi echipare, pregătiţi să faceţi faţă provocărilor tot mai diversificate din zonele în care vă veţi desfăşura activitatea”, aafirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a menţionat că  apreciază contribuţia forţelor navale la îndeplinirea angajamentelor asumate de România faţă de aliaţi în ceea ce priveşte asigurarea securităţii statelor membre NATO pe flancul estic, prin integrarea Fregatei «Regele Ferdinand» în gruparea navală permanentă «Standing NATO Maritime Group», în cursul lunii iulie 2019.

”Vă felicit pentru profesionalismul şi tăria de caracter pe care le-aţi demonstrat, pentru nivelul de interoperabilitate al Forţelor Navale Române cu NATO, precum şi pentru contribuţia esenţială pe care o aduceţi la menţinerea unui mediu stabil de securitate la graniţa de sud-est a Alianţei”, a spus Klaus Iohannis.

”Dragi marinari, vă mulţumesc pentru modul în care vă îndepliniţi misiunile, vă felicit şi vă doresc sănătate şi multe realizări, alături de familiile voastre, iar Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă ocrotească oriunde v-aţi afla!”, a declarat Iohannis în finalul discursului.

El a anunţat că, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obţinute de-a lungul timpului de către echipajul Navei Şcoală «Mircea», a conferit pavilionului acestei nave Ordinul «Virtutea Maritimă» în grad de comandor, cu însemn de pace, pentru militari.


FOTO: Mediafax

Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies