Ştiri

Iohannis: Din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plaja și vom putea circula liber în afara localităților – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că începând din 1 iunie se redeschid terasele, dar sunt necesare măsuri speciale: mesele la cel puţin 2 metri, cel mult patru persoane la o masă.

De asemenea, se va putea merge la plajă şi vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu un număr de până la 500 de spectatori, cu respectarea regulilor de distanţare. Deplasările în afara localităţii vor fi libere de la 1 iunie.

”Din 1 iunie câteva activităţi care au fost interzise vor redeveni posibile. Se redeschid terasele, este clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestev or fi comunicate. Mesele la cel puţin 2 metri, maxim 4 persoane la o masă şi lucrurile vor fi sub control. De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar şi aici trebuie păstrată distanţa de 2 metri între scaunele de plajă. Se reia transportul feroviar şi rutier internaţional”, a precizat Iohannis.

Conform preşedintelui, devin posibile spectacolele în aer liber cu un număr de maxim 500 de spectactori, care trebuie aşezaţi pe scaune, control strict la intrare şi respectarea tuturor normelor de igienă.

Deplasările în afara localităţii vor fi libere, nu va mai fi nevoie de declaraţie la ieşirea din localitate.  În ceea ce priveşte competiţiile sportive, se vor putea relua din 1 iunie, dar pentru sporturile care se practică afară şi mai puţin sporturi de contact. Se vor desfăşura fără spectatori.

Cum se vor desfășura examenele

Șeful statului a anunțat că Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor ține așa cum a fost programat.

”Evaluarea națională se va face începând din 15 iunie, apoi Bacalaureatul. A apărut o problemă pe care am vrut să o rezolvăm: e posibil să fie copii bolnavi sau termometrul să arate că au febră. Pentru ei trebuie să găsim soluții și atunci se va organiza pentru Evaluarea Națională (bolnavi, izolați, găsiți cu febră la examen) o a doua sesiune, pe 29 iunie”, a explicat președintele.

În cazul bacalaureatului, se va organiza o a doua sesiune în august.
”Vă repet, dragi români, dragi tineri, copii, elevi, cu toţii vom reuşi să trecem peste această perioadă de epidemie dacă respectăm distanţarea, purtăm masca în spaţiile închise şi avem grijă să ne spălăm pe mâini cât mai des. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a încheiat preşedintele.
NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

5 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

6 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

9 ore ago

Acest website folosește cookies