Ştiri

Întoarcerea studenților la facultate a dat chiriile peste cap: creșteri de 20-25% la început de toamnă

Chiriile pentru locuințe situate în orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Sibiu sau Brașov au crescut toamna aceasta cu 20-25% față de perioada de vară, în principal datorită începerii anului universitar, care aduce din ce în ce mai mulți studenți în marile centre urbane, potrivit datelor Wizmo.ro, platformă imobiliară dedicată sectorului rezidențial și de business.

Perioada de vârf în ceea ce privește creșterea chiriilor este octombrie – noiembrie, când prețurile pot înregistra un plus și de 35%, potrivit agenției imobiliare CAI. Bucureștiul este orașul care a consemnat, de altfel, cele mai mari creșteri ale chiriilor în luna septembrie a acestui an.

“Cei care aleg să studieze ȋn București caută proprietățile situate cȃt mai central (Universitate, Romană), unde prețurile chiriilor sunt ȋntre 400 și 550 de euro la apartamentele de 2 camere. Pe locul doi se află locuințele situate ȋn apropierea stațiilor de metrou, ȋn special cele de pe magistrala Pipera-Berceni, unde chiria costă aproximativ 500 de euro pentru 3 sau chiar 4 camere”, a declarat Monica Răschitor, director general al agenției imobiliare Silver House Invest.

Bugetul lunar alocat chiriei de către un student, este, ȋn medie, de aproximativ 90 de euro ȋn Brașov,  100-110 euro ȋn Constanța, 180 euro ȋn Cluj și 150 euro ȋn București, în situația în care apartamentul este împărțit de mai multe persoane, potrivit CAI. ”Aproximativ 80% dintre studenți aleg să locuiască cu cel puțin ȋncă un coleg, iar proprietățile preferate sunt apartamentele de 2 sau 3 camere”, a spus Ștefan Pop, director general CAI Imobiliare.

Garsonierele sunt alese preponderent de către cei care stau singuri. Astfel, un student care alege să închirieze singur o garsonieră în București plătește în medie 250 de euro lunar. În ceea ce privește prețul mediu de ȋnchiriere al apartamentelor de 2 camere adăugate pe platforma Wizmo.ro, ȋn perioada 15 august-15 septembrie 2017 acesta a fost de 485 de euro ȋn Cluj și 500 ȋn București, iar al celor de 3 camere, de 650, respectiv 700 de euro, potrivit lui Maarten Deboo (foto), CEO al Wizmo.ro.

 

“Ȋn jur de 60-70% dintre studenți ȋnchiriază pe o perioadă medie de 10 luni, Doar cei care au un job sau sunt implicați ȋntr-o relație cu o persoană care a terminat studiile stau mai mult ȋntr-un loc”, a explicat Mihaela Popa, director general al agenției Agasse Imobiliare.


Sursă foto: Wizmo.ro

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies