Ştiri

Intel investeștete 30 de miliarde de dolari în fabrici de cipuri

Intel şi compania Brookfield Asset Management din Canada au convenit marţi să finanţeze în comun investiţii de până la 30 de miliarde de dolari în fabricile de cipuri de vârf ale producătorului de cipuri din Arizona, alimentând ambiţia Intel de mări producţia de semiconductori în ţară, fără a exercita presiuni asupra bilanţului său contabil, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Filiala de infrastructură a Brookfield va investi până la 15 miliarde de dolari pentru o participaţie de 49% în proiectul de extindere, în timp ce Intel va păstra pachetul majoritar de acţiuni şi controlul operaţional asupra celor două fabrici de cipuri menite să producă cipuri avansate în Chandler, Arizona.

Investiţia este o extindere a unui acord semnat de Intel şi Brookfield în februarie, pentru a explora opţiunile de finanţare a noilor fabrici de producţie ale Intel.

Cele două companii nu au dezvăluit termeni specifici.

David Zinsner, directorul financiar al Intel, le-a spus analiştilor că rata dobânzii este între 4,4% şi 8,5%, ceea ce este mai scump decât finanţarea prin oblifaţiuni, dar mai ieftină decât finanţarea prin vânzarea de acţiuni.

Pentru furnizorii de capital privat precum Brookfield, finanţarea reprezintă o oportunitate de investiţii generatoare de fluxuri de numerar, asemănătoare cu investiţiile de capital privat în infrastructură, cum ar fi centrele de date şi fibră, semnalând încrederea pe termen lung a investitorilor în cererea de semiconductori.

Prin acord, Intel va putea păstra capacitatea de îndatorare pentru alte priorităţi cu angajament de finanţare, pentru un proiect pe mai mulţi ani, menţinând în acelaşi timp controlul operaţional.

Zinsner se aşteaptă că aceasta ar putea fi prima dintre multele structuri de finanţare similare pe care industria semiconductorilor le explorează.

Acordul vine, de asemenea, după ce preşedintele american Joe Biden a semnat în această lună Legea pentru Cipuri şi Ştiinţă, care include acordarea de subvenţii de 52,7 miliarde de dolari pentru producţia şi cercetarea în domeniul semiconductorilor în SUA.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies