Fapt Divers

Instagram a depășit 2 miliarde de utilizatori

Platforma socială deţinută de Meta, Instagram, a depăşit un prag important de performanţă, însă, din cauza scandalurilor care o înconjoară în ultima vreme, evită să-l anunţe oficial.

Instagram a depăşit 2 miliarde de utilizatori activi lunar şi asta încă din toamnă, susţin angajaţi ai companiei sub protecţia anonimatului, citaţi de CNBC.

Al doilea miliard de utilizatori a fost dobândit în trei ani şi câteva luni, Instagram ajungând la 1 miliard în iunie 2018. Tot atunci a fost şi ultima oară când platforma socială a mai făcut un anunţ oficial legat de acest indicator.

Lansată în 2010, aplicația a avut nevoie de opt ani pentru a ajunge la un miliard de utilizatori. A fost cumpărată în 2012 de Facebook, pentru un miliard de dolari.

În ultima vreme, Instagram a fost înconjurat de multe controverse legate de efectele negative pe care le are asupra copiilor şi din pricina faptului că ştia de acestea şi a ales să nu facă nimic.

Astă, însă, se pare că nu afectat reţeaua socială, care a continuat să atragă utilizatori şi să-i păstreze pe cei vechi, în ciuda faptului că se confruntă şi cu o concurenţă acerbă, de când TikTok a devenit foarte popular.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies