Ştiri

Inflație versus vacanțe: Teama de scumpiri nu domolește apetitul planetar post pandemic de a pleca în vacanță

Totul s-a scumpit, inflația este cel mai mare risc pentru economia lumii, spun la unison analiștii, dar cererea de vacanțe este în acest moment mai mare pe majoritatea destinațiilor decât oferta.

“Acest lucru se întâmplă, deoarece nici companiile aeriene, nici hotelurile nu și-au refăcut capacitatea de transport, respectiv cazare, la nivelurile prepandemice. Pentru cei care vor să economisească, soluția rămâne early booking-ul, dar și evitarea perioadelor de vârf de sezon (august, decembrie, ianuarie și aprilie)”, a declarat fondatorul și CEO-ul Eturia, Sorin Stoica, oferind și cifre noi pe fondul noului context economic și geopolitic internațional – “prețurile sunt în creștere cu 10-20% față de anul 2019 și trend se va păstra până la sfârșitul anului cu mai mult de 30% pe destinațiile foarte populare și în perioade de vârf de sezon. Aceste modificări de prețuri se datorează creșterilor la petrol și energie, întărirea USD față de EUR cu cca 20%.”

Eturia, care a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, obiectivul de creștere este de peste 50% față de 2019, a mai anunțat Stoica pentru cel de-al 15 an de activitate al Eturia.

La începutul sezonului de vară, odată cu 1 iunie, Eturia lansează 4 serii de oferte aniversare (câte una pe săptămână), alese din rândul destinațiilor care formează top 15 al celor mai bine vândute destinații Eturia de la prima vacanță vândută (august 2007) – sejur în Havana & Cayo Coco, 8 zile / 7 nopți, hoteluri de 4 si 5*, tur de oras în Havana inclus și mese în regim all-inclusive la plaja începând de la 1.650 Euro / persoană, sejur de 7 nopți în Mauritius, hoteluri 4 si 5* cu mic dejun sau demi – pensiune, un tur inclus, începând de la 1.190 euro/ persoană sau circuitul 10 zile în Peru, în care turiștii se vor bucura de principalele atracții ale destinației, de la 2.390 euro / persoană.

“Au trecut 15 ani de Eturia, în acest timp agenția noastră și-a conturat o identitate puternică, la fel s-a întâmplat și cu, clientul Eturia. În 2022, acesta este mai matur, mai informat și evident mai pretențios în alegerile sale. Cred ca toți acești ani au demonstrat că agențiile de turism reprezintă coloana vertebrală a industriei și, în ciuda dezvoltării multiplelor soluții de vânzare online, turistul care își dorește cu adevarat să exploreze o destinație se reîntoarce către agentul de turism. Am înțeles că o agenție de turism care investește atât în oameni, cât și în tehnologie este mai aproape de turist. Și este exact ceea ce ne propunem sa facem la Eturia și în următorii 15 ani”, mai spune fondatorul.

Din 2007 și până acum, agenția lui Stoica a strâns în portofoliu peste 55.000 de vacanțe vândute (o valoare de peste 100.000.000 euro), iar în 155 de țări a vândut cel puțin o vacanță. Cea mai vândută destinație este Maldive, care i-a adus vânzări de peste 10 milioane de euro, iar cea mai scumpă vacanță vândută a ajuns la 125.000 euro. Cea mai lungă vacanță – un tur al lumii în 95 de zile.

În 2007, Eturia devenea prima agenție de turism turoperatoare din România care oferea servicii tailor-made. Ce înseamnă? Colaborând cu parteneri locali peste tot în lume, agenția poate recomanda fiecărui client locuri, hoteluri, trasee, sfaturi valoroase de călătorie. Poate face design-ul unor vacanțe cu plecări predefinite, create pe principiul celui mai bun tarif. Turiștii își pot bugeta precis vacanța și pentru că pachetele includ toate costurile – intrările la obiectivele turistice, ghizii locali și bacșișurile acestora, serviciu de asistență non-stop, la fel asigurarea medicală chiar și în caz de îmbolnăvire de COVID-19 înainte sau în timpul călătoriei (pentru pachetele de tip circuit).

În continuare, în top cele mai căutate destinații exotice de către români rămân Maldive, Republica Dominicană, Thailanda, SUA, Peru, Japonia, Tanzania, Cuba, Mexic și Mauritius.

FOTO: Laszlo Raduly

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies