Ştiri

India raportează primul deces uman cauzat de gripa aviară

Un băiat în vârstă de 11 ani din India a murit în urma contractării unui virus al gripei aviare din tulpina H5N1, acesta fiind primul deces din această cauză înregistrat în ţară, ceea ce evidenţiază un potenţial nou risc pentru a doua cea mai populată naţiune din lume care se luptă cu pandemia de coronavirus.

Băiatul a fost internat la Institutul de Ştiinţe Medicale All India din New Delhi la data de 2 iulie şi a murit marţi, după cedarea organelor interne, potrivit unui comunicat guvernamental. Medicii şi personalul medical care au tratat pacientul, precum şi familia băiatului, au rămas în izolare, iar autorităţile au început urmărirea contactelor, se menţionează în comunicat.

În Haryana, statul natal al băiatului, situat în nordul Indiei, autorităţile din domeniul zootehnic nu au identificat niciun caz suspect de gripă aviară şi au intensificat monitorizarea, conform aceleiaşi surse, potrivit Agerpres. India a înregistrat circa şase focare de gripă aviară la păsări de curte în ultimele două decenii, toate aduse sub control şi nefiind raportat anterior niciun caz de contaminare umană în ţară.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies