Ştiri

Încep lucrările pentru lărgirea uneia dintre cele mai aglomerate artere de la intrarea în București

Începând cu 9 septembrie, Primăria Capitalei demarează lucrările la supralărgirea porțiunii Prelungirea Ghencea – Domnești, un propiect cu o valoare totală de 122 de milioane de euro.

Noua arteră va avea aproximativ 6 km, va avea cale dubla de tramvai, 2 benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete (dublu sens, amplasată pe o sigură parte a arterei), trotuare și spatii verzi între acestea și partea carosabilă. Totodată, se va mai realiza si un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri. Primele lucrări vor fi de demolare, se arată într-un comunicat al municipalității.

Proiectul începe pe Bulevardul Ghencea, de la Terminalul Tramvaiului 41, traversează intersecția cu Str. Brașov, se continuă cu Prelungirea Ghencea, se intersectează cu principalele străzi și se termină la intersecția cu Centura Municipiului București, într-un nod intermodal. Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Brașov, Valea Oltului și Râul Doamnei vor fi semaforizate.

Este important de mentionat ca proiectul propus se va corela cu Nodul Rutier de la Domnești care se afla sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centura București.

În luna ianuarie 2019, a fost aprobat in Consiliul General culoarul de expropriere necesar realizării obiectivului de investiții, au fost aprobate proprietățile necesare pentru a fi expropriate, dar și valoarea acestora. Sumele pentru primele 50 de imobile au fost consemnate în conturi.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies