Ştiri

Încă un mall din Capitală are patinoar

Recent inaugurat în zona Obor din București, mallul Veranda dispune, de puțin timp, și de un patinoar în aer liber.

„Am ales să avem o suprafață exterioară generoasă dedicată petrecerii timpului liber, de 15.000 de metri pătrați, unde vom avea spații verzi și vom organiza o serie de activități. Pe lângă locul de joacă am deschis primul și singurul patinoar în aer liber din acest cartier. Este o opțiune sănătoasă de petrecere a timpului”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltatorul centrului comercial Veranda.

Cu o suprafață de 650 de metri pătrați, primul patinoar de acest fel din Obor va fi accesibil publicului în tot sezonul rece, zilnic, între orele 10:00 și 22:00. Prețul unui bilet este de 15 lei, de luni până joi, și de 20 de lei, de vineri până duminică. În preț intră o zi de patinat.

În același timp, cei dornici să patineze pot opta pentru două tipuri de abonament: lunar sau pentru tot sezonul. Sărbătoriții au acces gratuit, în timp ce grupurile cu peste zece persoane beneficiază de reduceri. De asemenea, vor fi prezenți și instructori de patinaj.

Esplanada exterioară va găzdui o serie de evenimente dedicate comunității din Obor, precum și un târg de Crăciun. Pe timpul verii, se vor amenaja și spații pentru practicarea sporturilor în aer liber.

În București, centrele comerciale Afi Palace Cotroceni, Liberty Center, Mall Promenada și Grand Arena au, de asemenea, patinoare.

Cine controlează cel mai nou mall din București

Președinte al Asociației Oamenilor de afaceri încă din 2000, Florin Pogonaru controlează, alături de familia sa, mai multe businessuri, printre care și noul proiect din zona comerțului modern – Veranda Mall.

Economist de profesie, Florin Pogonaru își derulează afacerile alături de soția sa, Georgiana, și fiul său, Andrei. Fiica lui, Irina Pogonaru, designer de interior, a dezvoltat o afacere cu mic mobilier, Photoliu. Florin Pogonaru este ginerele fostului general Mihai Chițac, judecat și condamnat la închisoare, alături de Victor Atanasie Stănculescu, pentru implicarea în evenimentele de la Timișoara din decembrie 1989.

Citiți și: Toate lucrurile mai puțin știute despre proprietarul Veranda Mall

Veranda este al doilea mall care se deschide în această toamnă, în București, după Park Lake din zona Titan, dezvoltat de portughezii de la Sonae Sierra. Mallul Veranda este situat pe strada Ziduri Moși, din cea mai veche zonă comercială bucureșteană, deservită de stația de metrou Obor.

Pentru finalizarea proiectului a fost nevoie de o investiție de 60 de milioane de euro. Veranda Mall are o suprafață închiriabilă de 30.000 de metri pătrați, iar principala „ancoră” va fi supermarketul Carrefour. Printre cele peste o sută de magazine care se vor deschide în noul centru comercial se regăsește și un magazin H&M de 2.200 de metri pătrați.

Citiți și: FOTO Cum arată cel mai nou mall din cea mai veche zonă comercială a Bucureștiului

Mallul va dispune de circa 1.200 de locuri de parcare și de un spațiu verde de 15.000 de metri pătrați, cu destinații stabilite în funcție de anotimp. Printre brandurile cunoscute care se vor regăsi în Veranda sunt Jolidon, LC Waikiki, Sephora, C&A, CCC, Gerovital, Deichman, Tati (proaspăt intrat în Europa de Sud-Est), Yves Rocher, Diverta, Zaza, Optiblu, Sensiblu, Noriel, Starbucks și KFC.

 


FOTO: Veranda Mall

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies