Ştiri

Încă o țară respinge folosirea serviciilor 5G furnizate de Huawei din cauza riscurilor pentru securitatea naţională

Serviciile secrete din Noua Zeelandă au respins oferta unui operator local de a furniza servicii 5G folosind echipamente ale companiei Huawei din cauza riscurilor pentru securitatea naţională, existând suspiciuni că guvernul chinez se foloseşte de Huawei pentru activităţi de spionaj, scrie CNBC, citat de News.ro.

Operatorul Spark New Zeeland a informat miercuri că va analiza motivele oferite de autorităţi înainte de a lua alte măsuri.

Decizia vine după ce tot mai multe ţări occidentale au devenit îngrijorate privind posibila implicare a guvernului chinez în reţelele 5G sau alte reţele de comunicaţii. Huawei a negat în repetate rânduri orice amestec din partea guvernului.

Mai devreme în acest an, Australia a interzis folosirea Huawei de către operatorii locali pentru a furniza servicii 5G, invocând tot riscuri de securitate. Săptămâna trecută, Wall Street Journal a informat că guvernul american încearcă să convingă companiile din ţările aliate să evite Huawei.

„Am informat Spark că a fost identificat un risc semnificativ de securitate”, a declarat Andrew Hampton, directorul Biroului de Securitate a Comunicaţiilor din guvernul Noii Zeelande.

Minstrul Serviciilor Secrete, Andrew Little a declarat pentru Reuters că Spark ar putea colabora cu serviciile pentru a micşora riscurile. El nu a dorit să precizeze despre ce riscuri este vorba exact, argumentând că este vorba despre informaţii clasificate.

Huawei a informat într-un comunicat că „va răspunde oricăror îngrijorări şi va lucra pentru a găsi o cale de progres”, adăugând că a semnat peste 20 de contracte 5G cu operatori din întreaga lume.

Vorbind la Beijing, ministrul de Externe al Chinei, Geng Shuang şi-a exprimat „îngrijorările profunde” şi a declarat că relaţiile comerciale între China şi Noua Zeelandă sunt benefice pentru ambele ţări.

„Sperăm că guvernul din Noua Zeelandă oferă condiţii corecte de competiţie pentru firmele din China care operează acolo şi ia măsuri pentru a îmbunătăţi cooperarea şi încrederea reciprocă”, a declarat el.

Deşi Huawei este implicată în mai multe reţele 4G în Noua Zeelandă, situaţia este diferită în cazul 5G, după cum a explicat Little.

„Diferenţa între reţelele 5G şi cele 4G sau 3G este în configuraţia tehnologiei. În cazul 5G, fiecare componentă a reţelei poate fi accesată”, a precizat el.

În SUA, oficialii şi mai mulţi politicieni s-au arătat îngrijoraţi că echipamentele Huawei ar putea fi proiectate astfel încât să permită accesul neautorizat al guvernului chinez, având în vedere că Ren Zhengfei, fondatorul companiei, a lucrat în trecut ca inginer în armata chineză.


Foto: AFP/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies