Ştiri

Impactul economic al sistemului bancar din România este estimat la 2.247 miliarde lei în perioada 1990-2020

Impactul economic al sistemului bancar din România este estimat la 2.247 miliarde lei în perioada 1990-2020, potrivit unui studiu realizat de KPMG Advisory la solicitarea Asociaţiei Române a Băncilor.

Impactul industriei bancare asupra producţiei de bunuri şi servicii se cifrează la 2.087 miliarde lei, în timp ce impactul asupra gradului de remunerare a angajaţilor şi a consumului gospodăriilor este de 160 miliarde lei.

Totalul impactului direct, indirect şi indus în producţia de bunuri şi servicii adus de sistemul de intermedieri financiare, în perioada 1990-2020, raportat la PIB-ul înregistrat de România în 2020, a fost de 198%.

Aportul sectorului de intermedieri financiare din România poate fi cuantificat în mod direct sub forma ponderii sectorului în PIB. În funcţie de an, sectorul de intermedieri financiare a contribuit în mod direct între 2,5% si 3,5% raportat la PIB. Pentru perioada 1990-2020, aportul direct la producţia de bunuri şi servicii a fost de 1.546 miliarde lei.

Activitatea sectorului de intermedieri financiare în România conduce şi la un efect suplimentar de 10%, sub forma indirectă, asupra economiei din România. Acest efect provine în urma creşterii consumului intermediar sau indirect de bunuri şi servicii de pe piaţa din România ca urmare a activităţii de intermediere financiară. Activitatea de intermediere financiară reprezintă un stimulent pentru activitatea economiei României, în general, prin creşterea consumului de bunuri şi servicii generată de către activitatea de creditare. Impactul economic total (direct, indirect şi indus) se ridică la 1,26 din valoarea veniturilor aduse ca şi aport la PIB de către sistemul bancar.

Valoarea totală a creditelor noi acordate între 2007-2020, conform  datelor BNR, s-a ridicat la 1.013 miliarde lei, acestea reprezentând o pondere de 96% din PIB-ul din 2020. Această valoare este de 3,6 ori mai mare decât soldul creditului neguvernamental din anul 2020.

Din perspectiva impactului asupra gradului de remunerare a angajaţilor şi a consumului gospodăriilor, sectorul de intermedieri financiare din România susţinea la finalul anului 2020 un număr de angajaţi de 52.650. Ca impact direct, remuneraţia salariaţilor sectorului de intermedieri financiare a totalizat 131 miliarde lei, în perioada 1990-2020.

Impactul indirect asupra gradului de remunerare a angajaţilor din România arată un efect suplimentar de 9% din valoarea totală a remuneraţiilor din sector. O bună parte a remuneraţiilor angajaţilor din cadrul sectorului de intermedieri financiare se reîntoarce în economie sub forma consumului din cadrul gospodăriilor. Pentru România perioadei 1990-2020, acest efect de tip indus conduce la o creştere de 13% a consumului gospodăriilor din România.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies