Ştiri

ÎCCJ admite recursul Consiliului Concurenţei. Cazul Metro se rejudecă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis recursul formulat de Consiliul Concurenţei şi a casat şi trimis la rejudecare la prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti (CAB), dosarul privind anularea amenzii aplicată în 2014 companiei Metro Cash & Carry România, au declarat reprezentanţii Consiliului Concurenţei pentru News.ro.

Anterior, CAB a decis anularea sancţiunii aplicate companiei Metro, motivând că fapta a fost săvârşită cu mult timp în urmă, fiind prescrisă la data deciziei Consiliului Concurenţei.

Recursul înaintat la ÎCCJ de către autoritatea de concurenţă s-a fundamentat pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care a prevăzut că normele legislative naţionale trebuie interpretate astfel încât să nu fie un obstacol în aplicarea celor comunitare, în special a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

În 2014, autoritatea de concurenţă a sancţionat Metro cu 11,3 milioane euro în cadrul investigaţiei ce a vizat atât încălcarea Legii concurenţei, cât şi a TFUE, prin realizarea unor întelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

13 minute ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

o oră ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

2 ore ago

Ștefan Mandachi și Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator

Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…

2 ore ago

RoGBC: Valoarea caselor verzi se apropie de trei miliarde de euro

Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…

2 ore ago

Investimental lansează PIES, o premieră pentru piața de capital din România

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță lansarea PIES,…

2 ore ago

Acest website folosește cookies