Ştiri

Huawei, încă 90 de zile în care poate să cumpere componente de la companii americane

Statele Unite au decis să extindă cu 90 de zile permisiunea ca Huawei Technologies să cumpere componente de la companii americane, pentru a aproviziona clienţii existenţi, dar a adăugat 40 de unităţi ale companiei chineze pe lista neagră, transmite Reuters.

Extinderea are data de joi, s-a aflat despre ea vineri, iar luni a fost anunţată oficial de secretarul pentru Comerţ Wilbur Ross, chiar dacă preşedintele Donald Trump a sugerat duminică că măsura nu este garantată.

Acţiunile producătorilor americani de cipuri care vând componente către Huawei, între care  Qualcomm, Intel şi Micron Technology, au crescut în urma informaţiei.

Prelungirea cu 90 de zile ”are rolul să acorde clienţilor din Statele Unite un timp suficient de tranziţie pentru a renunţa la echipamentele Huawei, având în vedere riscurile persistente pentru securitatea naţională şi de politică externă. În timp ce cerem consumatorilor să renunţe la produsele Huawei, recunoaştem că este nevoie de mai mult timp pentru a preveni orice perturbare, a anunţat Departamentul pentru Comerţ.

În luna mai, guvernul SUA a inclus Huawei pe o listă neagră de companii implicate în activităţi care pun în pericol securitatea naţională şi interesele de politică externă. La scurt timp după, Departamentul pentru Comerţ a permis Huawei sp cumpere unele bunuri fabricate de companii americane, pentru a reduce impactul asupra clienţilor.

Între afiliatele Huawei npu incluse pe listă se află cele din Argentina, Australia, Belarus, China, Costa Rica, Franța, India, Italia, Mexic şi multe alte ţări.

Huawei nu a răspuns luni solicitărilor de comentarii.

Perioadă acordată de SUA expiră pe 18  noiembrie.

Dintre cele 70 de miliarde de dolari cheltuite în 2018 pentru achiziţia de componente, circa 11 miliarde au mers către companii americane.


FOTO: AFP/Mediafax

Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies