Ştiri

Guvernul pregăteşte o nouă taxă auto pentru scăderea nivelului de poluare

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat luni seara că a demarat discuţiile pentru introducerea unei taxe auto, menite să scadă nivelul de poluare, în contextul în care în România nu există în acest moment nicio taxă de poluare pentru emisiile de dioxid de carbon.

Acesta spune că au existat mai multe încercări de a fi introdusă o astfel de taxă, sub diferite nume, taxă auto, taxă de poluare, însă au eşuat toate, din cauza neregulilor juridice. Barna a dat exemplul defunctei taxe de primă înmatriculare care a fost declarată ilegală, iar statul român a fost obligat să returneze banii oamenilor.

Dacă va exista o nouă taxă, va fi implementată în felul următor. Va fi discutată cu Comisia Europeană şi vom strânge toate know-how-urile (informaţiile) şi toate exemplele pozitive din Uniunea Europeană, astfel încât să nu mai ajungem în situaţia de a avea o taxă ilegală.

În Europa există trei ţări care nu au nicio intervenţie pe această problemă, restul de 24 au fel de fel de sisteme în implementare. România trebuie să decidă dacă vrea să facă parte din grupul ţărilor care nu au nicio taxă, sau din grupul de 24 unde se încearcă prin diverse să taxeze poluarea„, a declarat Tanczos Barna (UDMR) la Antena 3.

Consultare publică

Întrebat dacă va introduce această nouă taxă auto în acest an, ministrul Mediului a spus că va face o consultare publică, va analiza variantele din UE şi va lua decizia împreună cu societatea civilă, Guvernul si ministerul Mediului.

Dacă astăzi eu v-aş spune că introduc o anumită taxă, aş face greşeala pe care au făcut-o ceilalţi minştri, care au introdus o taxă, s-a pierdut la Curtea Europeană de Justiţie şi s-au dat banii înapoi. Dacă va exista o taxă pe mediu, naţională sau locală, trebuie să fie sigură din punct de vedere juridic şi să aibă efecte suficiente.

Vom demara discuţii inclusiv cu producătorii auto, inclusiv cu comercianţii auto, pentru că nu putem să bulversăm piaţa, dar România trebuie să decida, DA sau NU. Măsura trebuie să ducă la reducerea poluării. Obiectivul este scăparea de infrigement şi reducerea poluării în marile oraşe. În acest an vom avea consultare publică, discuţii cu Comisia Europeană pentru legislaţie şi prezentarea unor variante Guvernului„, a spus ministrul Mediului.

Tanczos Barna a enumerat si câteva variante ale viitoarei taxe auto: impozit local diferenţiat, rovignietă, emisiile stabilite de producătorul auto în funcţie de motor.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies