Ştiri

Guvern: Foaia de parcurs pentru aderarea României la OCDE, aprobată oficial nu

Guvernul salută adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în cadrul sesiunii de final a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE de vineri, 10 iunie.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, Foaia de Parcurs fixează termenii, condiţiile şi etapele procesului de aderare a României la Organizaţie şi urmăreşte alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor interne cu cele ale OCDE.

„Documentul menţionează comitetele sectoriale care vor evalua conformitatea cu legislaţia şi practicile OCDE, principiile care vor ghida activitatea acestora, precum şi maniera în care se vor desfăşura discuţiile de aderare cu autorităţile române. Foaia de Parcurs accentuează importanţa valorilor comune, a viziunii şi a priorităţilor împărtăşite cu Organizaţia, ca elemente esenţiale pe întreaga durată a procesului de aderare, inclusiv în etapa finală a obţinerii statutului de membru OCDE. Adoptarea Foii de Parcurs reprezintă o etapă-cheie în procesul de alăturare a României la OCDE, un obiectiv important al politicii noastre externe, care consolidează perspectiva continuării pe o traiectorie a progresului şi dezvoltării economice”, se arată în comunicat.

Citat în comunicat, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că adoptarea Foii de Parcurs pentru aderarea României la OCDE reprezintă un semnal încurajator şi o recunoaştere a potenţialului ţării noastre de convergenţă cu statele cu economii consolidate.

„Acest document de orientare privind obiectivele sectoriale şi criteriile pe care România le va avea de îndeplinit ne oferă o imagine clară şi obiectivă a direcţiilor în care trebuie să ne îndreptăm eforturile pentru succesul discuţiilor de aderare. Avem ca obiectiv implementarea celor mai bune practici şi standarde OCDE, cu atât mai mult cu cât ele converg sau sunt complementare celor pe care România şi le-a asumat deja prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi pot contribui la îndeplinirea programului de guvernare”, a declarat premierul Ciucă.

Premierul salută totodată adoptarea, în cadrul aceleiaşi reuniuni ministeriale a Consiliului OCDE din 9-10 iunie 2022, a unei serii de Recomandări în domenii esenţiale pentru dezvoltarea economică şi socială, precum politica pentru întreprinderi mici şi mijlocii, oportunităţi mai bune pentru tineri, combaterea infracţiunilor fiscale sau dezvoltare durabilă.

„România s-a alăturat la rândul său Recomandărilor respective, printr-un proces de coordonare inter-instituţională facilitat de Ministerul Afacerilor Externe”, se mai spune în comunicat.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies