Ştiri

GSP şi BSOG au început instalarea conductei ce va aduce gaze din platoul continental al Mării Negre

Grup Servicii Petroliere a anunţat, joi, alături de partenerii de la Black Sea Oil & Gas, începerea etapei de instalare a conductei de peste 120 de km, care va aduce gaze în România din platoul continental al Mării Negre.

Potrivit reprezentanţilor companiei, la intrarea în producţie, cantitatea de gaze exploatată va acoperi 10% din necesarul de gaze al României.

„Suntem hotărâţi să demonstrăm că energia din Marea Neagră este sursa creşterii economice româneşti. Încrederea pe care o primeşte GSP în dezvoltarea proiectului MGD dovedeşte, încă o dată, că experienţa noastră de peste 15 ani în proiecte majore de construcţii offshore ne defineşte ca un partener puternic şi consecvent. După 33 de ani, facem din nou istorie în Marea Neagră. Parteneriatul româno-american GSP-BSOG dezvoltă noua infrastructură de exploatare de gaze din offshore-ul românesc”, a declarat Gabriel Comănescu, CEO şi preşedinte al GSP.

Ce presupune proiectul Midia – MGD

Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD, presupune operaţiuni tehnice dezvoltate în premieră în România după 1989. Acesta prevede o staţie de tratare a gazelor – la 2 km de ţărm, 4,3 km de conducte terestre, 121 km de conducte offshore, platforma de producţie ANA, cu 4 sonde (70 metri adâncimea apei), 18 km conducte conectoare între zăcămintele ANA şi Doina, sonda Doina (85 m adâncimea apei). Toate cele 5 sonde de producţie vor fi forate de GSP Uranus.

La evenimentul privind începerea instalării conductei au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciuca, ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, precum şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman.

Proiectul Midia Gas Development este dezvoltat de compania americană Black Sea Oil & Gas, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi BERD. Constructorul general al proiectului MGD este GSP.

NewMoney

Recent Posts

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

17 minute ago

Peste jumătate dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor rămaşi în România

Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu…

55 de minute ago

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

2 ore ago

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

2 ore ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

3 ore ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

4 ore ago

Acest website folosește cookies