Ştiri

Grupul spaniol Mantor cumpără un nou teren în București pentru construcția unui proiect de locuințe

Grupul cu activități în industria imobiliară și de construcții Mantor, controlat de trei oameni de afaceri spanioli, a cumpărat un teren în apropuerea intersecției dintre Bulevardul Pipera și Erou Iancu Nicolae din București, unde vrea să ridice un proiect rezidențial de 6 milioane de euro.

Construcția noului proiect, ce va include 47 de apartamente, va începe în primăvara anului viitor. Acesta este cel de-al doilea complex rezidențial pe care Mantor îl ridică pe plan local, după ce în urmă cu două luni a demarat construcția unui proiect de locuințe tot în zona Pipera-Erou Iancu  Nicolae, ce poartă numele Trastevere și are 54 de apartamente, investiția fiind tot de 6 milioane de euro.

„Întotdeauna ne-am dorit să ne dezvoltăm pe segmentul rezidențial, însă nu estimam să continuăm acest plan înainte chiar de finalizarea complexului Trastevere. După experiența foarte bună cu  Trastevere, care a fost atât de bine primit în piață, am decis să achiziționăm acest teren. Ne-am propus să finalizăm construcția în vara anului 2019”, a declarat Tomas Manjon (foto), managing partner al Mantor.

Fondatorii grupul Mantor au un portofoliu format din 16 proiecte de construcții, care însumează peste 500.000 mp în Spania și România. Prezent pe piața din România, grupul fondat în 2015 are patru divizii: dezvoltare imobiliară, antreprenoriat general (Mantor), amenajări interioare (Cador), property și facility management (Facilitec).

În prezent, Mantor este antreprenor general pentru patru proiecte locale ce costă, în total, aproximativ 7 milioane de euro: o clădire în zona Cotroceni, o clădire in strada Docenților, o clădire în zona Amzei (fosta casă Mița Biciclista) și fabrica americanilor de la Plastipak din Urlați.


Sursă foto: Mantor

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies