Germania a suspendat utilizarea vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania britanico-suedeză AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, „cu titlu preventiv”, după semnalarea unor efecte secundare, a anunţat luni ministrul german al Sănătăţii.
Specialiştii de la Institutul medical Paul-Ehrlich, care consiliază guvernul de la Berlin, consideră că alte examene sunt necesare, după cazurile de cheaguri sangvine raportate la câteva persoane vaccinate în Europa, a precizat un purtător de cuvânt al ministrului german al Sănătăţii, în contextul în care mai multe ţări au adoptat deja aceeaşi măsură.
Autorităţile din Danemarca, Norvegia, Islanda, Olanda, Irlanda şi o regiune din Italia au stopat de asemenea, temporar, vaccinările cu AstraZeneca, care a fost asociat într-o manieră neconcludentă cu riscul de formare a unor cheaguri sangvine, potrivit DPA.
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies