Ştiri

Fuziune franco-austriacă pe piața serviciilor energetice din România

Engie Servicii, din grupul francez Engie, a achiziţionat firma austriacă Cofely Building Services & Maintenance. Tranzacția este motivată de nevoia de diversificare a operațiunilor. Această nevoie este resimțită în întreg sectorul energetic, toate companiile căutând să își completeze ofertele cu noi servicii.

„Engie Servicii îşi va diversifica paleta de activităţi şi expertiza cu serviciile energetice pentru clădiri şi spaţii industriale şi cele de eficientizare a consumului energetic pentru clienţii industriali”, afirmă de Eric Stab, preşedintele şi CEO-ul Engie România.

În urma procesului de achiziţie, Cofely și-a schimbat numele în Engie Building Solutions SRL. Cofely Building Services & Maintenance, deţinută anterior tranzacției cu Engie de Cofely Austria, este activă în România din 2005 și a avut printre clienți companii ca OMV Petrom, BRD Societe Generale şi Kaufland. Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice, Cofely are aproape 100 de angajați, iar în 2015 a avut o cifră de afaceri de 11,2 milioane de lei.

Engie Servicii este specializată în servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice și are un portofliu de 650.000 de clienţi. Grupul Engie (fost GDF SUEZ) activează în România din 2005 în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice.

 


FOTO: Eric Stab este preşedintele şi CEO-ul Engie România Sursa foto: Mediafax

Carol Dan

Carol Dan și-a început munca în presă în 2005, în Bistrița. După nouă ani în agenția de presă Mediafax, a trecut la cotidianul Ziarul Financiar și apoi la site-ul wall-street.ro. În septembrie 2016 s-a alăturat redacției New Money. Scrie pe domeniile energie și industrie.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies