Ştiri

Fundația Altex donează școlilor nominalizate de Ministerul Educației echipamente de protecție în valoare de peste 1 milion de euro

Fundația Altex acordă, pe fondul provocărilor aduse de COVID-19 învățământului din România, sprijin pentru asigurarea condițiilor de siguranță a elevilor și personalului didactic. Peste 500.000 de măști și 32.000 de costume de protecție vor ajunge la elevii și profesorii care s-au întors în sălile de clasă.

Inițiativa este rezultatul unui protocol de colaborare încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării privind sprijinirea unităților de învățământ în vederea desfășurării activității școlare în condiții de siguranță. Școlile către care Fundația Altex va livra direct aceste echipamente sunt nominalizate de inspectoratele școlare județene, respectiv Inspectoratul Județean al Municipiului București, iar distribuirea celor peste 500.000 de măști și a celor 32.000 de combinezoane de protecție la nivel național va fi monitorizată prin Direcția Generală Învățământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației.

Trecem în continuare printr-o perioadă dificilă, marcată de efectele pandemiei și ale crizei economico-sanitare. 2021 este, în același timp, un an al redresării în care sunt esențiale măsurile de sprijinire a reluării activităţilor economice, fără să pierdem din vedere și alte sisteme afectate, cum este cel de învățământ. Ne pasă de viitorul elevilor, al celor în care avem încredere că vor face o Românie mai bună, și cred că este de datoria noastră să acționăm. Fundația Altex va fi întotdeauna implicată în acțiuni ce reprezintă un model de înaltă responsabilitate socială, dar și un suport real de protecție pentru copiii din școli si nu numai. Ne-am luat angajamentul de a fi un partener implicat concret și imediat în bunăstarea societății, vizibil afectată de efectele Covid 19, iar sănătatea și educația sunt domenii prioritare”, a declarat Mihaela Mitescu, Președintele Fundației Altex.

Fundația Altex sprijină demersurile de redeschidere a școlilor și de revenire la programul normal de studii al elevilor din ciclul preuniversitar, în condiții de siguranță, prin donarea de echipament de protecție în valoare de peste 1 milion de euro. Se asigură astfel necesarul de măști pentru prima lună de școală pentru zeci de mii de elevi și cadre didactice, de pe teritoriul întregii țări.

Toate cele peste 500.000 de măști care vor ajunge în școlile din România prin donația Fundației Altex sunt marca Energy Fortress și respectă cele mai înalte standarde de calitate și performanță de pe piață. Acestea sunt produse în conformitate cu Directiva 2016/425/EU, având standard 149:2001+A1:2009 , FFP2 și fiind cerificate de Notified Body cu numărul 0158 ( Dekra Testing and Certification Gmbh Germany) .

Angajamentul Fundației Altex de a sprijini educația, un domeniu puternic afectat de criza pandemică, face parte din strategia pe termen lung a organizației de a se implica activ în bunăstarea societății românești. Fundația Altex pregătește o serie de acțiuni prin care va continua să susțină educația din România, digitalizarea și dezvoltarea învățământului românesc fiind considerate obiective prioritare.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies