Ştiri

Franța reinstaurează starea de urgenţă medicală. Macron: Suntem în al doilea val. Restricțiile vor dura

Administraţia de la Paris a anunţat, miercuri, reinstituirea stării de urgenţă sanitară pe teritoriul Franţei începând din 17 octombrie, dar preşedintele Emmanuel Macron a dat asigurări că autorităţile nu au pierdut controlul asupra epidemiei de coronavirus.

„În contextul propagării pe teritoriul naţional, epidemia de Covid-19 reprezintă o catastrofă sanitară care pune în pericol, prin natura şi gravitatea sa, sănătatea populaţiei. Se justifică decretarea stării de urgenţă sanitară, pentru a putea fi aplicate măsuri proporţionate cu riscurile medicale”, a comunicat Guvernul Jean Castex, conform cotidianului Le Figaro. Mediafax aminteşte că Franţa anulase starea de urgenţă sanitară în iulie.

„Nu am pierdut controlul. Suntem într-o situaţie preocupantă, care arată că nu putem fi inactivi, dar nici nu trebuie să intrăm în panică. Am tras învăţăminte din primul val epidemic. Am avut 30.000 de victime, iar de atunci încă 2.000 de victime suplimentare. Virusul revine. Suntem în ceea ce adesea este numit drept al doilea val epidemic, iar acest lucru este în întreaga Europă”, a declarat Emmanuel Macron.

„Dar nu am pierdut controlul. Însă serviciile de urgenţă, serviciile spitaliceşti sunt într-o situaţie mai preocupantă decât înainte. Restricţiile vor dura patru săptămâni şi vom merge la Parlament pentru a le prelungi până la 1 decembrie. Şase săptămâni este intervalul de timp care ni se pare util”, a explicat preşedintele Franţei.

Emmanuel Macron a confirmat că vor fi impuse restricţii de circulaţie între orele 21.00 şi 6.00 în regiunea Ile-de-France, inclusiv în Paris, şi în alte metropole – Grenoble, Lille, Lyon, Aix-Marseille, Rouen, Toulouse şi Montpellier. Restricţiile vor dura patru săptămâni.

„Interdicţiile de circulaţie pe timp de noapte sunt o măsură pertinentă. Ar fi disproporţionat să reintroducem restricţii totale pe întreg teritoriul ţării”, a argumentat Emmanuel Macron. ”Restricţiile vor dura patru săptămâni şi vom merge la Parlament pentru a le prelungi până la 1 decembrie. Şase săptămâni este intervalul de timp care ni se pare util ”, a mai declarat şeful statului francez într-un interviu televizat.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies