Ştiri

Francezii de la Société Générale se extind cu 4.000 de metri pătrați în birourile West Gate

Société Générale European Business Services, centrul de outsourcing deschis de grupul francez pe plan local pentru deservirea sucursalelor europene, își extinde cu 4.000 de metri pătrați spațiile deținute în parcul de afaceri West Gate din vestul Capitalei, ajungând la o suprafață totală de 12.700 de metri pătrați de birouri.

Astfel, francezii ar urma să ocupe 17% din suprafața închiriabilă a West Gate, proiect dezvoltat de omul de afaceri Liviu Tudor prin compania imobiliară Genesis Development.

Extinderea vine în contextul în care Société Générale European Business Services vrea să ajungă la 1.000 de angajați până în iunie 2017.

În prezent, West Gate, care include 75.000 de metri pătrați suprafață închiriabilă, are un grad de oupare de 100%, printre ceilalți chiriași ai parcului de afaceri numărându-se Accenture, Alpha Bank, Citi, Dacia-Renault, Ericsson, Siemens, Panasonic, WNS și Carestream.

Genesis Development a mai dezvoltat proiectul de birouri Novo Park, cu o suprafață închiriabilă de 75.000 de metri pătrați, precum și campusul privat West Gate Studios, care cuprinde 925 de garsoniere și apartamente destinate închirierii. Valoarea investițiilor realizate de companie pe plan local se ridică la peste 300 de milioane de euro.

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies