Fapt Divers

FOTO+VIDEO. IBM a prezentat primul calculator cuantic ce va fi operat în Europa

Compania IBM a prezentat public, marţi, primul său calculator cuantic ce va fi operat în Europa, cu ocazia unui eveniment organizat la cartierul său general din Germania.

Calculatorul, despre care se spune că oferă uriaşe avantaje ştiinţifice şi economice, va fi folosit pentru cercetare în domeniul tehnologiei cuantice sub auspiciile institutului de cercetare german Fraunhofer Society.

Compania tehnologică americană şi-a descris produsul drept „cel mai puternic computer cuantic din Europa în context industrial”. Compania IBM şi rivala sa, Google, sunt lideri în acest domeniu tehnologic de pionierat, scrie Agerpres.

Într-un mesaj transmis prin conexiune video, cancelarul german Angela Merkel a descris acest computer drept „un miracol al tehnologiei”, ce plasează Germania în avangarda tehnologiilor cuantice. Obiectivul este de a folosi rezultatele cercetării pentru aplicare în economie „cât mai curând cu putinţă”, a mai susţinut ea.

Conform IBM, acest computer se află în Germania din luna noiembrie şi este operaţional din februarie. Pandemia de coronavirus a dus la amânarea prezentării acestuia. Computerele cuantice sunt construite pentru a depăşi limitele fizice ale computerelor convenţionale şi sunt mult mai rapide în rezolvarea unor sarcini complexe.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies