Ştiri

Formula 1 va avea un număr record de curse în sezonul 2020

F1 a anunţat, joi, calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 pentru sezonul 2020, care va include 22 de mari premii, un record.

Recordul precedent era deţinut de calendarul din ultimii ani, cu 21 de curse.

Faţă de anul acesta, vor fi două Grand Prix-uri noi în program, Marele Premiu al Vietnamului, la Hanoi, la 5 aprilie, o premieră, şi Marele Premiu al Olandei, la 3 mai, pe circutul de la Zandvoort, care revine după 35 de ani.

Dispare din calendar Marele Premiu al Germaniei de la Hockenheim.

CM de Formula 1 va începe ca de obicei în Australia, la 15 martie, şi se va încheia la Abu Dhabi, la 29 noiembrie.

Singurul mare premiu care nu are un contract pentru 2020 este cel al Italiei, de aceea el apare în calendar provizoriu, la 6 septembrie.

Acest program urmează să fie apropat de Consiliul Mondial al FIA, care trebuie să modifice regulamentul ce stipulează un număr maxim de 21 de curse într-un sezon.


Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

20 de ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

20 de ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

21 de ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

21 de ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

23 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies