Ştiri

Formula 1 caută spectacolul: Un nou regulament tehnic şi sportiv pentru 2021

Responsabilii Formulei 1 au dezvăluit liniile unui studiu pentru modificarea regulamentului tehnic şi sportiv în perspectiva anului 2021, printre acestea numărăndu-se monoposturi regândite, pneuri mai rezistente, limitarea ajutoarelor la pilotaj sau standardizarea pieselor, anunță Liberty Media, citată de Agerpres.

Aceste măsuri urmăresc patru obiective: monoposturi mai bine construite pentru cursă şi mai atractive vizual, obţinerea unui contingent mai omogen şi un campionat mai viabil economic.

Pentru ameliorarea spectacolului, Formula 1 trebuie să se schimbe, iar factorii decizionali să ajungă la un consens: Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), promotorul Formula One, echipele şi piloţii.

În privinţa aerodinamicităţii, mai degrabă decât de a aduce noi modificări la eleroanele faţă şi spate şi numeroase adaosuri la şasiuri, monoposturile din 2021 vor utiliza efectul de sol, comparabil cu un efect de ventuză sub maşină. Astfel, când două monoposturi se vor urmări, cel de-al doilea nu va fi jenat ca în prezent de turbulenţele produse de cel dinainte.

Aceste noi reguli vor fi „foarte normative” la modul de a evita ca vreo echipă să găsească un truc care să-i permită să învingă concurenţa.

De asemenea, se pune problema de a oferi piloţilor mai multă implicare, prin suprimarea anumitor ajutoare la pilotaj (direcţia asistată sau anti-calare a motorului), care vor fi evaluate.

De asemenea, pentru a reduce ecartul între cele mai bogate echipe şi celelalte, standardizarea unui anumit număr de elemente (jante, frâne, radiatoare sau echipament de stand) se află în studiu.

Totodată, limitarea bugetelor este un subiect de actualitate, însă salariile piloţilor şi ale „unei mici părţi din personalul cheie” nu fac obiectul analizei.

Sub lupa responsabililor din Formula 1 se află şi o reducere a personalului în timpul Grand Prix-urilor, precum şi condensarea formatului de weekend, de exemplu prin deschiderea circuitului vineri dimineaţă, în loc de joi.


FOTO: Pixabay

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

7 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

7 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

8 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

9 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

10 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

13 ore ago

Acest website folosește cookies